Keylor Navas și-a pierdut răbdarea! Real îl transferă doar dacă Iker Casillas sau Diego Lopez pleacă
29.07.2014, 10:18Unul dintre cele mai mediatizate transferuri ale acestei veri s-ar putea să nu se mai realizeze și Keylor Navas să nu mai ajungă la Real Madrid. Portarul costarican s-a înțeles cu șefii campioanei Europei, Levante de asemenea va primi 10 milioane de euro, clauza de reziliere, dar ca tranzacția să se oficializeze trebuie ca Iker Casillas sau Diego Lopez să plece de pe Santiago Bernabeu.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Navas nu s-a întors din vacanță pentru că în ciuda tuturor știrilor, transferul său la Real nu e parafat. Și asta pentru că Ancelotti nu vrea trei portari de foarte mare valoare în lot și dacă nu pleacă Lopez sau Casillas, nu-l dorește pe costarican. Levante l-a lăsat să rămână acasă până când se decide clar viitorul său.
Ancelotti le-a cerut șefilor să rezolve până pe 5 august această problemă și lui Casillas i s-a transmis că poate pleca gratis, dacă dorește, în vreme ce pentru Lopez suma de transfer nu ar depăși 4 milioane de euro. Deocamdată niciunul dintre cei doi nu și-a exprimat dorința de a se despărți de Real.
Iar Navas a început să-și piardă răbdarea așteptând un semn de la Real. Poartarul, susține Marca, e nemulțumit că deși verbal s-a înțeles cu Real, nimeni de la club nu l-a anunțat când să se prezinte la Madrid și nici nu i s-a comunicat că i se vor cumpăra bilete de avion.
În aceste condiții, alte două formații au intrat pe fir și încearcă să-l convingă pe Navas să renunțe la înțelegerea cu Real. Una dintre ele este Atletico, campioana care l-a adus în locul lui Courtois pe Oblak, de la Porto, dar care acum poate da lovitura cu un portar mult mai experimentat și care costă puțin.
Porto e a doua formație care e dispusă să plătească direct clauza de reziliere și să-l convingă pe Navas să semneze.
Etichete: keylor navas , keylor navas real , keylor navas transfer , keylor navas transfer real
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...