Jucătorii Barcelonei, deranjaţi de comentariile făcute în ultimele zile de un oficial al clubului
12.01.2017, 20:04Jucătorii Barcelonei nu au primit deloc bine comentariile făcute în ultimele zile de directorul executiv al clubului, Oscar Grau, cu privire la prelungirea contractului lui Lionel Messi şi reacţiile lui Gerard Pique după arbitrajele de care catalanii au avut parte recent.
Europa League: FCSB - Midtjylland, joi, 19:45, DGS 1
Europa League: Manchester United - PAOK, joi, 22:00, DGS 2
"Trebuie să rămânem calmi şi să avem bun simţ. Barcelona nu poate plăti mai mult de 70% din buget pe salarii. Astfel, trebuie să rezolvăm această problemă Noi ne dorim ca cel mai bun jucător al lumii să rămână la noi", a declarat Grau, despre prelungirea contractului lui Messi, scadent în 2018.
Deşi oficialul a insistat că semnarea unei noi înţelegeri între cele două părţi este prioritară, vorbele sale au fost interpretate ca un atac la Messi şi salariul său. Printre primii care au sărit în apărarea argentinianului a fost Luis Suarez.
"Ceea ce trebuie să faci este să-i prelungeşti contractul lui Messi, nu să ai bun simţ", a fost replica tăioasă a atacantului uruguayan, la finalul partidei pe care Barcelona a câştigat-o cu 3-1 pe teren propriu cu Athletic Bilbao, în returul optimilor de finală din Cupa Regelui.
Cotidianul catalan Sport, care a dezvăluit nemulţumirea din vestiarul echipei lui Luis Enrique, susţine că Messi nu a avut vreo reacţie după declaraţiile lui Grau, dar aminteşte un episod asemănător, petrecut în 2013.
În urmă cu patru ani, Javier Faus, un membru din conducerea clubului, a spus că nu vede vreun motiv pentru care Barcelona "să-i prelungească acestui domn contractul la fiecare 6 luni", cu trimitere la starul argentinian. Messi a răspuns că Faus "nu ştie nimic despre fotbal", iar oficialul şi-a pierdut locul în organigrama clubului după alegerile din 2015.
De asemenea, jucătorii grupării blaugrana au fost deranjaţi de faptul că acelaşi Oscar Grau i-a cerut lui Pique să nu mai vorbească despre arbitraje, mai susţine sursa citată.
"Pique a spus ce gândeşte. Alţii gândesc acelaşi lucru, dar nu o spun. Suntem alături de el, chiar dacă există cazuri în care trebuie să fii atent la ceea ce spui", a precizat Luis Suarez.
Etichete: la liga , fc barcelona , luis suarez , gerard pique , lionel messi , oscar grau
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cu puțin înainte de alegeri, la insistențele Kamalei Harris, echipa de campanie a intrat în jocul...