Jose Mourinho are în continuare susţinere. Perez şi-a reafirmat public încrederea în portughez
15.12.2012, 13:46Pus la zid de presă şi de adversari, contestat de fani şi chiar de unii jucători, conform ultimelor zvonuri, învins de Celta Vigo în turul optimilor de finală ale Cupei Regelui şi la 11 puncte de rivala Barcelona în campionat, lui Mourinho i s-a semnat deja foaia de drum pentru plecarea de la Real. Cel puţin asta susţin ziariştii, care-l vor plecat de la Real Madrid cel mai târziu în vară.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Sprijinul portughezului vine, însă, de unde avea cea mai mare nevoie: de la preşedintele clubului. Săptămâna trecută, Perez i-ar fi spus, între patru ochi, unui jurnalist lusitan că Mourinho va fi antrenorul echipei cel puţin până în 2016. Sâmbăta aceasta, preşedintele "galacticilor" şi-a declarat şi public încrederea în antrenorul său, la o acţiune organizată de club pentru cei mai vechi "socios" ai clubului madrilen.
A vrut să pună capăt zvonurilor care-l dădeau pe Mourinho plecat
"Am construit o echipă de vis. Avem cel mai bun antrenor din lume, cu o traiectorie impresionantă şi a cărui deviză de muncă este exigenţa. A avut de suferit atacuri şi descalificări disproporţionate şi nedrepte, unii chiar i-au adus atingeri demnităţii sale. De aici, de la această tribună, Jose Mourinho, îţi transmit recunoştinţa mea, încrederea şi toată afecţiunea", i-a transmis Florentino Perez tehnicianului lusitan, în aplauzele asistenţei.
Astfel a ţinut Perez să pună capăt polemicii şi zvonurilor care anunţau o despărţire a antrenorului de Real în vara viitoare.
Sursa foto: El Pais
Etichete: real madrid , mourinho , plecare , florentino perez , zvonuri , sprijin , incredere , recunostinta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...