Video Întrebat dacă îl transferă pe Nico Williams, președintele Barcelonei a rostit un singur cuvânt
articol scris de Digi Sport22.07.2024, 07:48
Nico Williams (22 de ani), fotbalistul celor de la Athletic Bilbao care a surprins plăcut pe toată lumea la EURO 2024, este unul dintre cei mai doriți jucători în perioada de mercato.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Chiar dacă este curtat de mai multe echipe de top din Europa, spaniolii au dezvăluit faptul că Nico Williams s-a decis deja și ar vrea să semneze cu Barcelona în vară, unde s-ar reîntâlni cu Lamine Yamal, bunul său prieten de la națională.
Joan Laporta, întrebat dacă îl transferă pe Nico Williams la Barcelona: ”Intentaremos (n.r.-vom încerca)
Recent, președintele Barcelonei afirma faptul că echipa, în ciuda problemelor financiare cunoscute de toată lumea, dispune de suma necesară să-l transfere pe Nico Williams, fotbalistul dorit de majoritatea fanilor catalani.
”Îmi place foarte mult Nico. Pot să spun că avem banii necesari ca să facem transferul posibil”, declara Joan Laporta.
- Clauza de reziliere a lui Nico Williams este de 58 de milioane de euro, una pe care cluburile din Premier League o pot plăti fără niciun fel de problemă.
În așteptarea unor noi vești despre Nico Williams, care se află în vacanță în acest moment, Joan Laporta a stat de vorbă cu un fan al Barcelonei, care l-a întrebat dacă va reuși să-l transfere pe jucătorul lui Atheltic Bilbao.
Președintele Barcelonei a rostit un singur cuvânt: ”Intentaremos”, care se traduce prin ”vom încerca”.
Rămâne de văzut cum va evolua situația în cazul lui Nico Williams, întrucât este din ce în ce mai probabil ca fotbalistul de bandă stângă să o părăsească pe Bilbao.
- 60.000.000 de euro este cota de piață a lui Nico Williams, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
- În sezonul recent încheiat, Nico Williams a marcat de opt ori și a pasat decisiv în 17 rânduri, în cele 37 de meciuri jucate pentru Athletic Bilbao.
Jon Uriarte, președintele lui Bilbao: ”Cerem respect!”
Jon Uriarte consideră declarațiile respective lipsite de respect și a înaintat ideea că echipa din Țara Bascilor are anumite argumente care îl pot face pe Nico Williams să rămână.
”Avem un proiect de top, fără limite. Putem păstra jucători de top precum Nico Williams.
Mereu sunt prea multe întrebări legate de viitorul lui Nico Williams, iar Federația Spaniolă de Fotbal nu a putut să-l protejeze. Cerem respect”, a declarat Jon Uriarte.
Etichete: barcelona , joan laporta , nico williams
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...