Guardiola atacat din nou pentru stilul său de joc: ”Barcelona lui a stricat fotbalul”
14.02.2017, 15:14Stilul de joc al lui Pep Guardiola a fost din nou contestat. Deși susține că FC Barcelona a fost cea mai frumoasă echipă din lume, în momentul în care era antrenată de către actualul manager al lui Manchester City, argentinianul Roberto Ayala e de părere că acea formația a și stricat fotbalul într-o anumită măsură.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
”Barcelona lui Guardiola a fost cea mai bună echipă pe care am văzut-o în viața mea, dar, într-un anumit mod, a stricat fotbalul”, a spus Roberto Ayala, făcând referire la stilul de joc bazat pe multe pase.
În plus, fostul apărător al Milanului, Valenciei și Zaragozei susține că fundașii au uitat că, în primul rând, trebuie să dea siguranță echipei, și încearcă să joace ca și cum ar face parte din echipa lui Guardiola de la Barcelona.
”Acum, mulți fundași vor să joace cu mingea la picior ca și cum ar fi în echipa Barcelonei, dar nu pot face asta. Ei nu sunt mijlocași central. În primul rând, trebuie să te aperi, să dai siguranță. Nu trebuie să pierzi din vedere faptul că, mai întâi, ei sunt fundași”, a mai spus argentinianul.
În ciuda înălțimii sale, 1,78 m, Roberto Ayala a fost unul dintre cei mai buni fundași ai Argentinei de la finalul secolului trecut și începutul acestuia. Născut în 1973, el și-a început cariera la Ferro Carril Oeste, a plecat în 1994 la River Plate, iar după un an a ajuns în Italia, la Napoli. În 1998, Ayala s-a transferat la Milan, unde nu a reușit să se impună, iar în 2000, după un titlu câștigat în Serie A (1998-1999) s-a dus la Valencia. Pe Mestalla, argentinianul a devenit chiar căpitan și a câștigat și patru trofee (La Liga - 2001-2002 și 2003-2004, Cupa UEFA - 2003-2004 și Supercupa Europei - 2004).
La 34 de ani, în 2007, Ayala a plecat de la Valencia, liber de contract, și a semnat cu rivala Villarreal. N-a apucat să joace pentru ”Submarin”, pentru că Zaragoza i-a plătit clauza de reziliere. După alți trei ani în Aragon, Ayala s-a întors în Argentina, unde a mai jucat un sezon la Racing Club, după care s-a retras.
PROGRAMUL TRANSMISIUNILOR DIGI SPORT
Etichete: fc barcelona , pep guardiola , roberto ayala , stil de joc
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...