E oficial. Atletico a anunţat rămânerea lui Griezmann, dar şi un super transfer
19.06.2018, 00:08UPDATE: E oficial. După ce Antoine Griezmann a dezvăluit, cu o zi înainte de startul Mondialului, că va continua la Atletico încă cel puţin un an, a venit rândul ca gruparea spaniolă să facă anunţul oficial. Francezul şi-a pus semnătura pe un nou contract, valabil până în 2023. Totodată, "los colchoneros" au anunţat că au ajuns la un acord cu Lucas Hernandez, care a prelungit până în 2024, dar şi transferul lui Thomas Lemar, mijlocaşul lui Monaco dorit de multe grupări cu nume de pe bătrânul continent. De altfel, aceste două condiţii par să fi fost doleanţele lui Griezmann pentru a rămâne, el dorind să aibă la dispoziţie o echipă care să tragă la titlu în Spania, dar şi la Champions League.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Ştirea iniţială
UPDATE: Antoine Griezmann a decis să mai rămână un an la Atletico Madrid.
"Doar eu știu ce se întâmplă și ce gândesc. Vreau să le arăt tuturor că nu am greșit și că am încredere în club și colegi. Am decis să rămân", a spus Griezmann, care, imediat după conferința de presă, a lansat o postare pe rețelele de socializare, cu următorul titlu: "Fanii mei, echipa mea, casa mea"
Antoine Griezmann a luat o decizie în privinţa viitorului său, iar France Football susţine că atacantul de 27 de ani va anunţa că rămâne la Atletico Madrid.
Potrivit sursei citate, starul naţionalei Franţei va semna în cursul zilei de azi un nou contract cu formaţia din capitala Spaniei, la care evoluează din 2014 şi alături de care a câştigat Europa League şi a jucat o finală de Liga Campionilor.
În acelaşi timp, postul Movistar+ anunţă că Griezmann va dezvălui în direct la TV ce a hotărât, în această seară, de la ora locală 21:15.
Dorit insistent de FC Barcelona, care s-a arătat dispusă să achize clauza de reziliere a atacantului, în valoare de 100 de milioane de euro, Griezmann a spus în mai multe rânduri că va lua o decizie finală înainte de Cupa Mondială din Rusia.
În urmă cu două zile, "şeptarul" echipei lui Diego Simeone a organizat o conferinţă de presă, iar fanii şi jurnaliştii din întreaga lume se aşteptau ca francezul să dezvăluie unde îşi va continua cariera.
Griezmann a ales, însă, să păstreze suspansul, dar, în aceeaşi zi, Atletico a ajuns la un acord cu AS Monaco pentru transferul lui Thomas Lemar, jucător care ar fi achiziţionat la solicitarea colegului său de la naţională.
Etichete: atletico madrid , barcelona , la liga , fc barcelona , atletico , griezmann , antoine grizemann
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...