„Galactici” doar cu cei mici. Real nu face față cu „granzii” și are doar 1 punct din 12 cu Barca și Atletico
25.03.2014, 09:34Pentru Real Madrid, următoarele nouă etape din La Liga sunt echivalentele a nouă finale. Nu are voie să mai piardă niciun punct, după ce a pierdut pe teren propriu El Clasico de duminică, 3-4 cu rivala Barcelona (VIDEO), dacă mai vrea să câștige titlul în La Liga. „Los blancos” mai au doar un punct avans față de Barcelona și sunt la egalitate de puncte cu Atletico, echipă aflată pe locul 1 al clasamentului în acest moment.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Problema pentru echipa lui Carlo Ancelotti este, însă, faptul că Real Madrid nu pare foarte în largul ei în meciurile cu echipele mari. În acest sezon, „galacticii” au pierdut puncte prețioase pe traseu, care ar fi putut fi decisive în lupta la titlu. Din 12 puncte posibile din meciurile cu cele două mari rivale, Atletico și Barcelona, Real Madrid a scos doar unul, după ce a remizat, 2-2, pe Vicente Calderon.
Meciurile lui Real Madrid cu rivalele:
Barcelona - Real Madrid 2-1
Real Madrid - Barcelona 3-4
Real Madrid - Atletico Madrid 0-1
Atletico Madrid - Real Madrid 2-2
Și nu doar cu Barcelona și Atletico are trupa lui Ancelotti probleme în acest sezon. În deplasare, madrilenii au mai pierdut puncte și cu alte echipe care se bat pentru un loc de cupe europene: 2-2 cu Villarreal și 1-1 la Bilbao, cu Athletic. În Europa, aceeași poveste: „galacticii” nu au reușit decât un 2-2 în deplasarea de la Torino, cu Juventus, în faza grupelor.
Etichete: real madrid , carlo ancelotti , galactici , 1 punct din 12 , rivalitate atletico , rivalitate barcelona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...