FOTO EXCLUSIV Contra a condus primul antrenament la Getafe. Fanii români l-au susținut din tribune
11.03.2014, 12:51Cosmin Contra și-a început imediat munca pe banca tehnică a spaniolilor de la Getafe. "Guriță" a părăsit România în cursul zilei de luni, după ce s-a despărțit de Petrolul (DETALII AICI), iar marți a făcut cunoștință deja cu lotul său.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În jurul orei 11:00, ora Spaniei, Contra și-a început prima ședință de pregătire din postura de antrenor al lui Getafe. El a fost foarte concis, și în câteva cuvinte, exprimate într-o spaniolă perfectă, le-a trasat jucătorilor sarcinile.
La primul antrenament al lui "Guriță" au asistat din tribune mai mulți fani ai lui Getafe, printre care și români, dar și reprezentanți media.
Printre fani este și un român. Bogdan Guțui, de 25 de ani originar din Vâlcea, este de un an locuitor al orașului Getafe și mare fan al lui Ciprian Marica.
El s-a declarat foarte bucuros de venirea lui Contra la Getafe, însă este de părere că va fi extrem de greu ca echipa să supraviețuiască în La Liga. Și alți suporteri spanioli spun că "a revenit eroul echipei", însă cu materialul uman din pe care îl are la dispoziție, scăparea de la retrogradare ar fi un miracol.
Primul meci al lui Cosmin Contra ca antrenor în La Liga, Granada - Getafe, e vineri, de la ora 22:00, LIVE pe Digi Sport 3.
Cosmin Contra va fi prezentat oficial la Getafe într-o conferinţă de presă care va avea loc la ora 14:00, ora României. Antrenorul român va semna un contract pe doi ani şi jumătate cu Getafe.
Conferinţa de presă a lui Cosmin Contra va putea fi urmărită pe Digi Sport 1, în cadrul emisiunii Fotbal Club, care va începe la ora 15:15.
Etichete: cosmin contra , contra getafe , marica getafe , antrenament contra getafe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...