Fotbalistul cerut de Xavi, prea scump pentru Barcelona! Cât ar trebui să plătească catalanii
articol scris de Digi Sport01.06.2022, 14:36
Xavi (42 de ani) are de gând să facă mai multe modificări în această vară la Barcelona și le-a comunicat deja celor din conducere numele fotbaliștilor pe care îi dorește sub comanda sa din sezonul viitor.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Jules Kounde, favoritul lui Xavi! Prețul cerut de Sevilla în schimbul său
După ce Robert Lewandowski a devenit principala țintă a Barcelonei în momentul de față, Xavi încearcă să se întărească în toate compartimentele, iar antrenorul a pus ochii și pe Jules Kounde, de la Sevilla. Cu toate acestea, fundașul în vârstă de 23 de ani are șanse mici să ajungă pe Camp Nou, din cauza prețului cerut de actualul său club.
Barca Universal anunță că Sevilla vrea aproximativ 65 de milioane de euro în schimbul lui Kounde, o sumă considerată mult prea mare de către Barcelona. Catalanii se confruntă cu probleme financiare destul de mari și intenționează să semneze în această vară fie fotbaliști liberi de contract sau fie la un preț accesibil.
Un alt exemplu este cel al lui Robert Lewandowski, care își dorește să evolueze pentru Barcelona, însă formația blaugrana nu își poate permite să le plătească celor de la Bayern Munchen suma cerută în schimbul său.
- 60 de milioane de euro este cota lui Kounde, potrivit Transfermarkt.com
- 44 de meciuri și trei goluri a reușit Jules Kounde în acest sezon pentru Sevilla
"Afacerea" gândită de Xavi la Barcelona! Pe cine vor catalanii + ce jucători sunt gata să ofere la schimb
Antrenorul formației blaugrana și-a trasat obiectivele pentru piața transferurilor, iar nume precum Lewandowski, Azpilicueta sau Bernardo Silva se află în capul listei. Mundo Deportivo nota recent că Barcelona îl vrea și pe Jules Kounde și este gata să renunțe la doi jucători pentru a obține semnătura fundașului francez.
Concret, Barcelona avea în plan să îi dea la schimb pe Sergino Dest și Clement Lenglet, plus o sumă de bani, pentru a-i convinge pe cei de la Sevilla să îi dea drumul fotbalistului. Kounde este văzut drept cel mai potrivit în acest moment să formeze un cuplu în centrul defensivei alături de Ronald Araujo, ținând cont că Pique are 35 de ani și nu știe cât va mai putea juca la cel mai înalt nivel.
Etichete: barcelona , xavi , transfer barcelona , jules kounde
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...