Foștii antrenori ai Barcei refuză să revină pe Camp Nou! După Rijkaard, a venit rândul lui Pep Guardiola
10.01.2015, 22:04SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Catalanii sunt pe punctul să instaleze un nou antrenor, însă se lovesc de refuzuri pe bandă rulantă. Primul a fost Frank Rijkaard, care nu mai vrea să antreneze pentru moment, iar al doilea pe listă a fost conaționalul său, Ronald Koeman.
"Sunt foarte onorat că numele meu a apărut în acest context, dar vreau să îmi duc la capăt munca de la Southampton. Barcelona are un antrenor foarte bun.", a spus Ronald Koeman, care a jucat între 1989 și 1995 pe Camp Nou, perioadă în care a cucerit 10 trofee.
Ultimul apărut pe lista foștilor catalani care a refuzat o revenire la Barcelona este Pep Guardiola. Cel mai bun antrenor din istoria clubului a respins din start această variantă:
"Eu nu sunt soluția pentru problema Barcelonei. Conducătorii clubului vor lua cele mai bune decizii pentru binele echipei.", a spus Pep, întrebat de jurnaliștii germani despre o posibilă revenire la clubul său de suflet.
Guardiola a jucat între 1990 și 2001 la Barcelona, iar apoi a cucerit 14 trofee în cei 4 ani petrecuți ca antrenor pe Camp Nou, fiind cel mai galonat tehnician din istoria trupei blaugrana.
Titlurile lui Pep la Barcelona, obținute ca antrenor:
UEFA Champions League: 2008/2009, 2010/2011
La Liga: 2008/2009, 2009/2010, 2010/2011
Cupa Spaniei: 2008/2009, 2011/2012
Supercupa Spaniei: 2009, 2010, 2011
Supercupa Europei: 2009, 2011
Campionatul Mondial al Cluburilor: 2009, 2011
Etichete: pep guardiola , messi barcelona , guardiola barcelona , guardiola messi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...