Etapa din La Liga nu se va reprograma, dacă nu se va juca în week-end, din cauza grevei jucătorilor
12.05.2015, 20:06Reuniunea dintre Asociaţia fotbaliştilor spanioli (AFE) şi Liga de fotbal profesionist (LFP), pe de o parte, şi Serviciul Interconfederal de mediere şi arbitraj (SIMA) s-a încheiat fără un acord, astfel că se menţine greva din fotbalul spaniol, convocată de sindicatul jucătorilor. Etapa din week-end nu se va reprograma, dacă nu se va juca conform calendarului.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Cele două organisme s-au întâlnit cu SIMA după anunţul Federaţiei spaniole de fotbal (RFEF) de a suspenda pe timp nelimitat competiţiile, în urma deciziei AFE de a face grevă, ca semn de protest faţă de Decretul Regal aprobat de Guvern pe 30 aprilie, pentru reglementarea vânzării centralizate a drepturilor audiovizuale ale cluburilor profesioniste.
Luis Rubiales, preşedintele AFE, a precizat că organizaţia fotbaliştilor a chemat pe toţi cei implicaţi în fotbal să ajungă la un acord, iar administraţia să pună la dispoziţie mijloacele necesare pentru a se concretiza acest acord, dar Liga nu a vrut să dialogheze.
“Este dificil să se ajungă la orice fel de acord. Am dat mai multe garanţii, iar ceea ce oferă Liga este suficient pentru soluţionarea acestui conflict în spiritul contractului colectiv.”, a afirmat, la rândul lui Javier Tebas, preşedintele LFP, la ieşirea de la reuniune, care a durat 2 ore.
Acesta a explicat că dacă etapa a 37-a, programată la sfârșitul acestei săptămâni, nu se va disputa, din cauza grevei, ea nu va fi reprogramată: “Dreptul la grevă asigură plata pentru ziua în care aceasta are loc și această zi de muncă nu poate fi recuperată. În plus, vorbim și despre o fraudă. Pe de o parte avem o decizie patronală, care oprește meciurile, cea a Federației, dar și o grevă a jucătorilor. Astfel, dacă cineva va dori să joace, nu o va putea face.”
Federaţia spaniolă de fotbal a fost reprezentată de un avocat, care nu a avut nicio împuternicire concretă, ceea ce a atras criticile lui Tebas, care crede că astfel are un argument suplimentar în faţa instanţei de judecată, unde vor fi convocate miercuri părţile în conflict. Aici, atât LFP cât şi AFE speră o rezolvare favorabilă.
Pe de altă parte, preşedintele sindicatului a confirmat că greva nu afectează pentru moment Cupa Spaniei, a cărei finală este prevăzută pentru 30 mai, considerând că prezenţa părţilor în faţa SIMA este de bun augur, întrucât se demonstrează că se poate sta la aceeaşi masă.
Toate cele 10 meciuri ale etapei a 37-a din Primera ar trebui să se dispute duminică, de la ora 20:00.
Etichete: program digi sport , la liga , digi sport , digisport , program digisport , greva la liga , greva spania fotbal , greva jucatori spania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
În ianuarie 2025 va fi marcată cea de-a 80-a comemorare a eliberării lagărului de la Auschwitz...