Ernesto Valverde, de la Bilbao, cel mai bun antrenor din Spania în sezonul trecut
08.10.2014, 12:51Ernesto Valverde, de la Athletic Bilbao, a primit din partea federaţiei spaniol de fotbal premiul Ramon Cobo pentru sezonul 2013/2014, care este decernat în fiecare am celui mai bun tehnician din Primera Division, relatează ziarul AS.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Valverde, care a reuşit cu Bilbao calificarea în grupele Ligii Campionilor, a fost preferat lui Diego Simeone, campion al Spaniei şi finalist al Ligii Campionilor cu Atletico Madrid, şi lui Carlo Ancelotti, câştigător al Ligii Campionilor şi Cupei Spaniei.
Cel mai bun antrenor din liga secundă a fost desemnat Fernando Vazquez, care a reuşit promovarea pe prima scenă a fotbalului iberic cu Deportivo La Coruna.
Dacă anul trecut a reușit cu Bilbao o calificare istorică în grupele UEFA Champions League, după 16 ani de la ultima apariție, în acest sezon, Valverde nu pare să găsească rețeta succesului. După șapte etape, Athletic e la retrogradare, cu doar 4 puncte din 7 etape, la fel ca Deportivo La Coruna și Cordoba, ultimele clasate.
Lucrurile nu stau mai bine nici în grupa H a UEFA Champions League. Bilbao este ultima într-o grupă cu FC Porto, BATE Borisov și Șahtior Donețk, cu doar un punct în două meciuri.
Etichete: athletic bilbao , bilbao , ernesto valverde , as , sezonul trecut , cel mai bun antrenor din la liga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...