E rău cu atâta bine. Zidane: ”Mă doare capul când trebuie să alcătuiesc primul 11”
22.08.2016, 10:41Deși nu a făcut decât un transfer în această vară și, la meciul de debut în noul sezon din La Liga, Real Madrid nu duce lipsă de jucători în formă. A arătat-o în meciul cu Real Sociedad, de pe Anoeta, de ieri seară. ”Galacticii” lui Zidane s-au impus cu 3-0, în ciuda faptului că în teren nu s-au aflat Cristiano Ronaldo, Benzema, Modric, Pepe sau Keylor Navas, printre alții.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Faptul că are un lot atât de valoros și cu atâția jucători în formă îi dă bătăi de cap, la propriu, lui Zinedine Zidane. Antrenorul campioanei Europei s-a plâns și la conferința de presă de după meciul de la San Sebastian de dificultățile pe care le are în a alcătui un prim unsprezece. Marco Asensio a marcat un gol spectaculos, un lob peste goalkeeper-ul lui Real Sociedad, care i-a atras elogiile antrenorului.
”Trebuia să mă decid și l-am trimis de la început în teren pe Asensio. Și s-a descurcat foarte bine. La fel ca James și Isco. Mă doare capul când trebuie să alcătuiesc primul 11. Am reușit trei puncte importante pe un teren dificil. Asensio a făcut un meci mare, dar la fel a făcut și Mateo Kovacic și alții. Important e grupul. Am avut multe ocazii.
Asensio muncește bine. Are calitate, talent. Este bun cu mingea la picior și capabil să rupă liniile. Golul său a fost impresionant. Sunt mulțumit de toți cei care au jucat. Încerc să fac în așa fel ca toți să se simtă importanți. Am mulți jucători de calitate, atât în ofensivă, cât și în apărare, unde nu permit ocazii multe adversarilor și mențin poarta la zero”, a spus Zidane.
Pe Anoeta, Real Madrid a avut nu o dată partide dificile, pierzând puncte importante în San Sebastian. Tocmai de aceea, Zizou e mulțumit de debut. ”Este important. Mai ales pe un teren atât de complicat. Acesta a fost cel mai bun mod de a începe sezonul”, a mai explicat antrenorul francez.
Lotul pe care îl are Zidane la dispoziție:
Echipa folosită de Zidane ieri, la San Sebastian:
Kiko Casilla - Carvajal, Sergio Ramos, Varane, Marcelo - Kroos (Isco, 73), Casemiro, Kovacic - Gareth Bale, Morata (James, 77), Asensio (Lucas Vazquez, 66)
Etichete: zinedine zidane , asensio , alcatuirea echipei , lot valoros
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...