Doi dintre jucătorii pentru care Real a fost sancționată de FIFA sunt fiii lui Zinedine Zidane
15.01.2016, 11:14Real Madrid, alături de Atletico, a primit interdicție de la FIFA la transferuri pentru două perioade de mercato, cea de vara viitoare, și următoarea, din ianuarie 2017, după ce forul mondial a considerat neregulamentare transferurile unor jucători minori. Doi dintre ei sunt fiii lui Zinedine Zidane, actualul antrenor al Realului.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Jose Angel Sanchez, directorul general al clubului de pe Santiago Bernabeu a explicat care e contextul sancțiunii primite de clubul său: “Dintr-o listă inițială cu 51 de jucători, FIFA a studiat 39 de cazuri și ne-a anunțat că opt sunt neregulamentare. Dintre acestea, două poartă numele Zidane, altul Garay. Ceilalți cinci sunt copii cu părinți străini rezidenți în Spania dinainte de a fi încorporați de Real.”
Toți cei patru fii ai lui Zinedine Zidane joacă la Academia lui Real. Doi dintre ei, cei mai mici, Theo și Elyaz, sunt născuți în Spania, în vreme ce Enzo (foto) și Luca, cei mari, sunt născuți în Franța, în 1995, respectiv 1998, și au venit în Spania în 2001. Ei sunt cei doi înscriși pe lista FIFA ca străini cu contract neregulamentar. Au ajuns la Real atunci când tatăl lor a semnat pentru gruparea madrilenă.
Regulamentul de transfer al minorilor cere ca părinții să fie în țară și să aibă un loc de muncă, nu ca aceștia să ajungă acolo pentru că fiul a semnat un contract cu un club străin. Real susține că e cazul celor doi Zidane, care au ajuns la Academie pentru că tatăl lor avea serviciul în Spania.
La fel, e cazul fratelui lui Ezechiel Garay, fost jucător al madrilenilor între 2008 și 2011, și el considerat de FIFA transfer ilegal. “Acest club niciodată n-a lucrat la dezrădăcinarea familiilor jucătorilor sub 18 ani. Acest club are valori etice și morale. E cazul luin Zidane, a fratelui lui Garay, sau a altor jucători cu nume mai puțin sonore. Avem argumente la apel, inclusiv dacă vom ajunge la TAS.”, a declarat Angel Sanchez.
Real are zece zile la dispoziție pentru a face apel, apoi poate merge și la Tribunalul de Arbitraj Sportiv.
Etichete: real sanctiune fifa , real zinedine zidane , fii zidane real , zinedine zidane enzo luca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...