Diego Costa e golgheterul Cupei! Real, blestemată pe teren propriu în finale
18.05.2013, 01:33Atletico Madrid s-a impus în finala Cupei Spaniei împotriva rivalei locale, Real, chiar pe terenul acesteia. Santiago Bernabeu pare să îi poarte noroc trupei alb-roșii, care a câștigat în fața concitadinei pentru a patra oară în finala Cupei disputată pe acestă arenă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Trupa lui Diego Simeone a învins cu scorul de 2-1 (VIDEO AICI), după prelungiri, iar golurile au fost marcate de Diego Costa (35) și Miranda (98), respectiv Cristiano Ronaldo (14). Prin acest succes, antrenorul argentinian a devenit cel de-al treilea om din istoria lui Atletico ce câștigă Cupa Regelui atât ca jucător, cât și de pe banca tehnică.
A fost cea de-a 10-a Cupă a Spaniei câștigată de Atletico Madrid, la cea de-a 19-a apariție în ultimul act. De cealaltă parte, Real a disputat cel de-al 38-lea meci cu trofeul pe masă, însă a pierdut a 20-a oară în meciul final.
Golul egalizator din prima repriză a fost cel de-al 8-lea marcat de Diego Costa în acest sezon al Cupei, performanță cu care a obținut titlul de golgheter al competiției. În urma lui s-a clasat Cristiano Ronaldo, care a punctat și el în finală și a ajuns la 7 reușite.
Golgheterul portughez a devenit cel de-al 9-lea jucător care a marcat în cel puțin două finale de Cupă în tricoul Realului, după ce a mai izbutit același lucru în ultimul act din 2011, contra Barcelonei.
A fost prima finală disputată de Real Madrid pe propriul teren din 2002 și până în prezent, iar statistica este total împotriva trupei blanco. Și de acea dată, madrilenii au pierdut cu 2-1 în fața lui Depotrivo La Coruna.
De altfel, echipa de pe Bernabeu a pierdut 6 dintre cele 8 finale ale Cupei jucate pe propriul teren.
Atletico și Real Madrid s-au întâlnit pentru a 5-a oară într-o finală de Cupă a Spaniei, iar formația blanco s-a impus o singură dată, ironia sorții, chiar pe terenul rivalei, pe Vicente Calderon.
A fost prima victorie obținută de Atletico în fața marii rivale după o așteptare de 14 ani. Ultimul succes al trupei de pe Vicente Calderon data din 1999, scor 3-1.
Etichete: cristiano ronaldo , cupa spaniei , copa del rey , fotbal spania , diego costa , real madrid - atletico madrid 1-2 video , real madrid - atletico madrid 1-2 live , real madrid - atletico madrid 1-2 cupa , real madrid - atletico madrid 1-2 2013
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...