Decizia pe care Real Madrid a luat-o în cazul lui Vinicius Junior, după ce brazilianul a ratat Balonul de Aur
articol scris de Digi Sport31.10.2024, 12:29
Vinicius Junior (24 de ani) a pierdut Balonul de Aur 2024, în defavoarea lui Rodri (28 de ani, mijlocașul lui Manchester City).
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
În urma acestui moment, brazilianul se pare că a fost extrem de supărat și mâhnit de faptul că a ratat cea mai importantă distincție pe care o poate primi un fotbalist la nivel individual.
După ce a ratat ”la mustață” Balonul de Aur, se pare că atacantul sud-american va avea parte de o surpriză din partea oficialilor lui Real Madrid care, cel mai probabil, își doresc să-l îmbuneze pe fotbalistul care a încântat pe Santiago Bernabeu în ultimele sezoane.
Real Madrid vrea să-i prelungească contractul lui Vinicius
Potrivit Relevo, oficialii lui Real Madrid vor să-i prelungească înțelegerea lui Vinicius și să-i mărească salariul, deși brazilianul mai are contract cu ”Galacticii” până în iulie 2027, iar sud-americanului i-a fost oferit un nou angajament în urmă cu doar un an.
Cel mai probabil, această decizie a ”los blancos” a fost luată pentru a-i ridica moralul lui Vinicius după ce acesta a ratat Balonul de Aur și pentru a-l menține ”în priză” în următoarea perioadă.
Sursa citată anterior scrie că oficialii lui Real Madrid au luat deja legătura cu agenții lui Vinicius pentru a parafa un nou acord, care i-ar prelungi șederea sud-americanului în capitala Spaniei cu încă câțiva ani (în funcție de durata noului contract).
- 200 de milioane de euro este cota de piață a lui Vinicius, potrivit Transfermarkt
- 91 de goluri și 82 de assist-uri a reușit brazilianul, în 279 de partide pentru Real Madrid
VIDEO Rezumat Real Madrid - Barcelona, scor 0-4. Vinicius a fost integralist la ”Galactici”
Etichete: real madrid , contract , prelungire , vinicius junior
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...