De ce a plecat, de fapt, Luis Suarez de la Barcelona! Explicația lui Ronald Koeman
articol scris de Digi Sport11.10.2020, 18:06
Luis Suarez a fost unul dintre fotbaliștii la care Barcelona a renunțat după venirea lui Ronald Koeman, decizie ce a surprins.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
La mai bine de două săptămâni de când Luis Suarez a ajuns la Atletico Madrid, Ronald Koeman a transmis că a renunțat la atacantul uruguayan pentru că nu îi putea garanta locul în echipa de start, explicație surprinzătoare, având în vedere că Barcelona a rămas cu un singur atacant de careu în lot, danezul Martin Braithwaite.
De ce a renunțat, de fapt, Barcelona la Luis Suarez
”Pentru Suarez ar fi fost greu să joace. I-am spus asta clar, sincer. El s-a antrenat cu noi și a făcut-o bine, nu a fost nicio problemă între noi, doar era greu să joace.
Ansu Fati trebuie să joace, are 17 ani, îl avem și pe Pedri, de asemenea la 17 ani, care trebuie să primească șanse. Avem jucători de viitor”, a declarat Ronald Koeman, potrivit Mundodeportivo.
Lionel Messi, unul dintre apropiații lui Luis Suarez, a contestat decizia conducerii de a-i permite uruguayanului să plece la Atletico Madrid, atitudine considerată de Ronald Koeman normală, având în vedere relația dintre cei doi fotbaliști.
”E normal să apară o astfel de reacție când o persoană din vestiar cu care petreci mult timp și în afara terenului de fotbal pleacă. Chiar i-am spus lui Messi că îi înțeleg dezamăgirea, dar asta este situația”, a transmis antrenorul olandez.
Luis Suarez a avut parte de un start de ”aventura” bun la Atletico Madrid, reușind să înscrie de două ori la debut, în victoria cu Granada, 6-1.
Etichete: fc barcelona , ronald koeman , luis suarez la atletico madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...