Dani Alves îl atacă din nou pe președintele Barcelonei: ”E un mincinos!”
10.07.2017, 14:17Aflat în căutarea unui nou club, după despărțirea de Juventus, Dani Alves continuă conflictul cu conducerea Barcelonei. Fundașul dreapta brazilian de 34 de ani l-a numit ”mincinos”, pe Twitter, pe președintele catalanilor, după ce a văzut ultimele declarații ale acestuia.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Într-un interviu acordat în El Mundo Deportivo, Josep Maria Bartomeu a abordat din nou subiectul plecării lui Dani Alves, de la Barcelona, din urmă cu un an, și a spus că a fost vorba despre anumite probleme personale și nu despre un conflict între jucători și anumite persoane din club.
”Dani e un băiat de treabă, cu toți îl placem și nu a existat nicio problemă cu clubl. El și cu mine știm foarte bine care a fost problema, una foarte personală, care n-are legătură cu sportul. Am înțeles ce se întâmplă, a fost ceva cu agentul său, noi cunoaștem problema”, a declarat Bartomeu, pentru Mundo Deportivo.
”El poate spune ce dorește, dar insist, a fost vorba de o problemă personală. Dacă a fost supărat? Dacă nu l-a mai vrut pe Luis Enrique? Dacă nu-l dorea pe președinte? Nu contează. A semnat pentru alt club pentru trei ani, a jucat un an și a decis apoi să plece. A avut motivele sale”, a adăugat președintele Barcelonei, care a vorbit și despre discuțiile din iarnă pe care le-a avut cu Alves: ”În ianuarie am primit un mesaj din partea lui. Ne-am întâlnit și am vorbit. Dar el nu va reveni la Barcelona”.
Jucătorul a vrut însă să-și exprime dezacordul după cele spuse de președintele catalanilor, asta după ce i-a mai criticat pe șefii clubului și atunci când Juventus a jucat cu Barcelona în sferturile de finală ale UEFA Champions League.
După ce și-a reziliat contractul cu Juventus, Dani Alves a fost foarte aproape să semneze cu Manchester City, acolo unde urma să se întâlnească cu fostul său antrenor de la Barcelona, Pep Guardiola. Între timp, însă, pe fir a intrat și PSG, iar parizienii par favoriți să obțină semnătura brazilianului, în acest moment.
PROGRAMUL TRANSMISIUNILOR DIGI SPORT
Etichete: barcelona , dani alves , josep maria bartomeu , atac
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...