Cum a ajuns, de fapt, Messi la contractul stelar cu Barcelona: 300 de milioane de euro în Luxemburg și precedentul Neymar
articol scris de Digi Sport03.02.2021, 21:40
Dezvăluirile din El Mundo despre salariul ”faraonic” al lui Leo Messi (33 de ani) au fost pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume în ultimele zile.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Argentinianul a semnat, în noiembrie 2017, o înțelegere până în iulie 2021, în valoare brută de peste 555 de milioane de euro. Un contract care prevede o serie de clauze bănoase pentru Messi, inclusiv un bonus de fidelitate de 39 de milioane de euro.
300 de milioane de euro într-o bancă din Luxemburg, motivul contractului astronomic al lui Messi
Cotidianul catalan Sport a explicat cum s-a ajuns la acest contract astronomic. Totul a pornit în august 2017, când președintele Josep Maria Bartomeu a început să fie îngrijorat de clauza de reziliere a lui Messi, în valoare de 300 de milioane de euro.
Sud-americanul semnase o înțelegere nouă cu Barcelona în iunie 2017, însă Bartomeu și-a dat seama că l-ar putea pierde curând. Avocații lui Neymar tocmai anunțaseră că va fi plătită clauza jucătorului, de 222 de milioane de euro, așa că Barcelona ”tremura”.
Mai mult, Bartomeu a aflat de la o sursă apropiată clubului că exact 300 de milioane de euro au fost depuși într-o bancă din Luxemburg, de către cineva dintr-o țară din Golf, totul cu scopul ”semnării unui fotbalist”, scriu jurnaliștii spanioli.
Bartomeu l-a ”blindat” pe Messi cu o clauză de 700 de milioane de euro
În acest context, Bartomeu l-a contactat de urgență pe Jorge Messi, tatăl argentinianului, și i-a propus un nou contract, cu o clauză de reziliere în valoare de 700 de milioane de euro. Evident, Messi Sr. a solicitat o mărire pentru a semna.
Șefii de pe Camp Nou erau convinși că Leo Messi va produce mai mulți bani decât încasează, lucru care s-a și întâmplat, potrivit analiștilor economici.
”Messi e o parte fundamentală a veniturilor Barcelonei. El face pentru club între 250 și 300 de milioane de euro anual”, arată jurnaliștii spanioli, care susțin că gruparea de pe Camp Nou face un profit stagional de o sută de milioane de euro cu argentinianul.
”50% dintre veniturile Barcelonei la turneele în afara țării din ultimii ani depindeau de Messi, dacă juca sau nu”, susține Cinto Ajram, expert în marketing sportiv.
Etichete: leo messi , contract messi , el mundo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...