Cristiano Ronaldo, la un pas de a nu ajunge la Real Madrid. Florentino Perez s-a opus transferului
31.10.2018, 18:26Florentino Perez a fost la un pas de a opri unul dintre cele mai importante transferuri din istoria fotbalului. Preşedintele lui Real Madrid nu ar fi dorit să-l aducă pe Cristiano Ronaldo, de la Manchester United, în 2009, potrivit goal.com.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Sursa citată susţine că fostul preşedinte al madrilenilor, Ramon Calderon, este cel care bătuse palma cu United pentru transferul portughezului, cumpărat pentru 94 de milioane de euro în urmă cu nouă ani.
Calderon a pierdut însă alegerile în faţa lui Perez chiar în 2009, înainte ca Ronaldo să ajungă la Real, iar noul preşedinte s-ar fi gândit să rupă înţelegerea cu "diavolii".
Cristiano Ronaldo a ajuns în cele din urmă pe Bernabeu, unde a făcut istorie: a devenit golgheterul all-time al lui Real Madrid, cu 450 de goluri în 438 de meciuri, în toate competiţiile.
Tot Perez l-a convins însă pe lusitan să părăsească în vară, la 33 de ani, câştigătoarea ultimelor trei Ligi ale Campionilor.
Cristiano Ronaldo s-a simţit nedorit la Real Madrid
"Am simțit că oamenii din club, în special președintele, nu mă mai apreciază ca în anii trecuți. Mă priveau ca și cum totul era doar o relație de afaceri. M-am uitat în ochii lui și nu mi-a lăsat niciodată impresia că aș fi indispensabil sau că m-ar fi oprit dacă aș vrea să plec" a declarat recent Cristiano Ronaldo, într-un interviu pentru France Football.
100 de milioane de euro a plătit Juventus pentru transferul portughezului, de la Real Madrid. Cvintuplul câştigător al "Balonului de Aur" are şapte goluri în 12 partide pentru Juve, în toate competiţiile.
Etichete: real madrid , cristiano ronaldo , florentino perez , cristiano ronaldo transfer real
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântăreții de manele Bogdan Mocanu și Culiță Sterp și-au cerut scuze public după ce au postat pe...