Cristiano Ronaldo are cel mai slab început de campionat de când e la Real
25.09.2016, 14:02Cristiano Ronaldo nu reuşeşte să-şi regăsească ritmul în acest început de sezon. De când s-a transferat la Real Madrid, în 2009, portughezul nu a avut statistici atât de slabe în startul campionatului din Spania.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fotbalistul de 31 de ani are un singur gol marcat în primele şase etape din La Liga, de departe cel mai slab început de sezon de când evoluează pe Bernabeu.
Până acum, precedentul bilanţ negativ era cel din sezonul 2010/11, când a înscris de trei ori în primele şase runde. La polul opus, cel mai bun început de campionat l-a reuşit în ediţia 2014/15 - 10 goluri.
Singurul gol din actuala stagiune a fost marcat împotriva Osasunei, în victoria cu 5-2 obţinută în meciul în care a revenit după accidentarea suferită în finala Euro 2016.
De altfel, una dintre explicaţiile cifrelor slabe ale lui Ronaldo are legătură cu problemele medicale ale lusitanului. CR7 a jucat doar în jumătate dintre partidele de campionat disputate de Real în acest sezon.
Antrenorul madrilenilor, Zinedine Zidane, nu este îngrijorat de lipsa de eficacitate a starului său. "Nu sunt îngrijorat dacă nu înscrie. Pentru noi e important că se află pe teren. Sunt îngrijorat când nu se află pe teren. Cel mai important lucru pentru el este să-şi regăsească forma", a precizat tehnicianul francez, după remiza de pe teren propriu cu Villarreal (1-1).
Cu toate acestea, starea de nervozitate a lui Ronaldo este evidentă. A putut fi observată şi în momentul în care a fost schimbat, în partida din deplasare cu Las Palmas, încheiată la egalitate, scor 2-2.
Etichete: real madrid , cristiano ronaldo , la liga , zinedine zidane
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...