Christian Eriksen poate ajunge la Real Madrid în iarnă! Tottenham este obligată să îl vândă
10.10.2019, 10:47Real Madrid l-a dorit foarte mult pe Paul Pogba (26 de ani) în această vară, iar Christian Eriksen (27 de ani) a fost varianta de rezervă. Florentino Perez, patronul "galacticilor", dar și Zinedine Zidane l-au vrut foarte mult pe francez și s-au concentrat doar pe aducerea lui la echipă. Jucătorul danez nu a mai apucat să ajungă pe Santiago Bernabeu, dar se pare că fotbalistul de la Tottenham este din nou în radarul madrilenilor.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Pogba și-a dorit să ajungă la Real Madrid, însă "diavolii roșii" nu au fost dispuși să negocieze vreun transfer al campionului mondial. De asemenea, Tottehnam a făcut tot posibilul pentru a-l convinge pe Eriksen să își prelungească înțelegerea cu clubul, însă danzeul le-a spus clar că zilele lui în Premier League se vor încheia pe 30 iunie, atunci când contractul său va expira.
Astfel, ca Tottenham să nu îl piardă pe Eriksen fără a primi vreun ban pentru el, conducerea englezilor este în căutare de oferte, pentru a-l transfera pe jucătorul de 27 de ani în iarnă.
Real Madrid l-ar dori pe Christian Eriksen
Oficialii de la Real Madrid iau serios în considerarea aducerea de noi jucători în iarnă, lucru neobișnuit pentru formația de pe Santiago Bernabeu, care, de obicei, transferă doar vara, potrivit Marca.
Se pare că, chiar dacă nu este preferatul lui Zidane, Eriksen va fi una dintre principalele ținte ale Realului pentru perioada de transferuri din iarnă.
Christian Eriksen se află la Tottenham din 2013, echipă alături de care nu a cucerit vreun trofeu.
Etichete: real madrid , tottenham , zinedine zidane , florentino perez , christian eriksen
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...