Chelsea încearcă marea lovitură! Londonezii negociază cu un atacant de la FC Barcelona
articol scris de Digi Sport04.08.2022, 08:27
În această vară, Andreas Christensen (26 de ani) a fost transferat gratis de FC Barcelona de la Chelsea, iar londonezii vor ”să se răzbune”.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În plus, catalanii i l-au ”suflat” pe ultima sută de metri pe Jules Kounde (23 de ani) lui Chelsea. Astfel, gruparea de pe Stamford Bridge vrea să-i dea o lovitură Barcelonei.
Chelsea, în negocieri cu Pierre-Emerick Aubameyang, atacantul de la FC Barcelona
Potrivit jurnalistului Fabrizio Romano, Chelsea a demarat deja negocierile cu Pierre-Emerick Aubameyang (33 de ani). Deocamdată, londonezii nu au făcut o ofertă concretă, însă atacantul gabonez este una dintre țintele ”albaștrilor”.
Aubameyang a fost transferat de Barcelona în iarna acestui an de la Arsenal, însă, odată cu sosirea lui Robert Lewandowski pe Camp Nou, internaționalului din Gabon nu-i vor mai fi acordate foarte multe minute de joc.
De-a lungul carierei, Pierre-Emerick Aubameyang a evoluat la AC Milan, Dijon, Lille, Monaco, Saint-Etienne, Borussia Dortmund, Arsenal și Barcelona. Astfel, el a bifat câte cel puțin o echipă din fiecare dintre cele mai tari campionate ale Europei.
- 23 de meciuri, 13 goluri și un assist sunt cifrele lui Aubameyang la Barcelona.
- 15 milioane de euro este cota de piață a lui Pierre-Emerick Aubameyang, potrivit Transfermarkt.
Pierre-Emerick Aubameyang: ”Această echipă are un potențial incredibil”
La finalul sezonului precedent, Pierre-Emerick Aubameyang anunța că își dorește să joace cât mai mult timp la FC Barcelona.
”Există o mulțime de jucători tineri incredibil de talentați care trebuie doar să muncească și să creadă în ei înșiși. Când ești tânăr, cu cât joci mai mult, cu atât ești mai încrezător. Deci acesta este motivul pentru care Barcelona se va întoarce (n.r.- în fotbalul mare). Această echipă are un potențial incredibil.
Pedri, Ansu, Gavi... Toți au ceva special. Vin de la La Masia direct la prima echipă. Sunt aici de când erau tineri și asta e cel mai bine, trebuie să fii mândru de ei.
Va trebui să muncesc din greu și sper să am un sezon grozav, este obiectivul meu pentru că vreau să rămân cât de mult pot la acest club, voi încerca să dau totul”, a declarat Pierre-Emerick Aubameyang.
- Gabonezul este sub contract cu FC Barcelona până în vara anului 2025.
Etichete: chelsea , fc barcelona , pierre-emerick aubameyang , aubameyang chelsea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...