Barcelona trebuie să-și învingă propria teamă, înaintea partidei cu Celta. De când n-a mai câștigat!
17.04.2018, 10:27FC Barcelona are diseară parte de un meci extrem de complicat pe terenul celor de la Celta Vigo, de la ora 22:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1, în etapa a 33-a din La Liga. La o săptămână după dezastrul de la Roma, când catalanii au spus ”pa” Ligii Campionilor, și după trei zile de la victoria chinuită cu Valencia, din campionat, trupa lui Ernesto Valverde revine pe ”Balaidos Stadium”, un teren de care nu o leagă chiar amintiri plăcute. Concret, au trecut trei ani de când gruparea blaugrana au câștigat în fieful celor de la Vigo.
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Cea mai recentă victorie a celor de la FC Barcelona pe terenul lui Celta datează din 5 aprilie 2015, când catalanii s-au impus cu 1-0 grație golului marcat de Jeremy Mathieu, actualul jucător al celor de la Sporting Lisabona, în minutul 73. De atunci, pentru Barca au urmat două partide, ambele pierdute. Mai mult, în sezonul 2015-2016, echipa antrenată pe atunci de Luis Enrique a fost umilită cu 4-1, golurile gazdelor fiind marcate de Nolito, Iago Aspas (2) și Guidetti. Cel care a salvat atunci onoarea barcelonezilor a fost brazilianul Neymar.
Barcelona a fost aproape de o umilință maximă și în sezonul care a urmat, 2016-2017. Celta s-a impus și atunci, octombrie 2016, cu 4-3, asta după ce în minutul 33 gazdele conduceau cu un neverosimil 3-0, la care contribuise și Mathieu, dar cu un autogol. Până la urmă, jucătorii lui Enrique au mai echilibrat balanța iar pe final au forțat o remiză, fără a reuși însă.
Altfel, Andres Iniesta a dezvăluit că va pleca de la Barcelona, iar un anunț va fi făcut după finala Cupei Spaniei, pe care Barcelona o va disputa împotriva Sevillei. Jurnaliștii de la Marca au dezvăluit motivul cel mai important care a dus la această despărțire.
Etichete: barcelona , fc barcelona , celta barcelona live video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Viktor Orbán a fost atacat în Parlament din cauza problemelor economice prin care trece țara sa și...