Barcelona s-a decis asupra transferului! Câți bani vrea să dea pe fostul jucător al lui Dinamo
articol scris de Digi Sport15.04.2024, 15:30
Barcelona își intensifică eforturile pe piața transferurilor în căutarea soluțiilor pentru a-și consolida compartimentul de la mijlocul terenului.
Media: Liga Digisport, miercuri, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
Una dintre țintele catalanilor este Aleix Garcia (26 de ani), fost jucător la Dinamo timp de patru luni, între octombrie 2020 și finalul lui ianuarie 2021.
Barcelona a contactat clubul Girona pentru a oferi 15 milioane de euro pentru Aleix Garcia
Clubul ”Blaugrana” a avut multe meciuri în acest sezon în care mijlocașii nu au dat dovadă de luciditate și creativitate în joc, astfel nu a reușit să obțină rezultatele mult dorite de către șefi și fani.
Trupa lui Xavi a pus ochii de mult timp pe fotbalistul Aleix Garcia și acum e decisă să îl transfere pe jucătorul care a mai trecut și prin curtea lui Dinamo. Catalanii sunt dispuși să ofere 15 milioane de euro pe mijlocașul spaniol, potrivit Mundo Deportivo.
- 20 de milioane de euro este clauza de reziliere a lui Aleix Garcia.
Garcia a cunoscut o ascensiune fulgerătoare de la sosirea sa la Girona de la SD Eibar. În ciuda faptului că mijlocașul spaniol a jucat mai mult prin La Liga 2, Garcia a dat dovadă de reușite excepționale de când echipa sa a revenit în La Liga, în 2022.
- Aleix Garcia a jucat în 32 de partide pentru Girona, în acest sezon, în toate competițiile.
- Pentru jocul bun prestat la echipa de club, Aleix Garcia a fost convocat în premieră la naționala Spaniei pentru amicalele cu Columbia și Brazilia, din pauza internațională.
- Contractul lui Aleix Garcia cu Girona expiră în vara anului 2026.
Fotbalistul spaniol al Gironei a declarat în dese rânduri că ar vrea să joace la FC Barcelona.
”Mi-ar plăcea să joc pentru Barcelona. Este clubul pe care îl urmăresc de când eram mic. Mi-a plăcut mereu jocul Barcelonei”, a mărturisit Aleix Garcia.
Xavi își menține decizia de a pleca de la Barcelona la finalul sezonului
La conferința de presă premergătoare meciului cu Cadiz, din etapa a 31-a din La Liga, Xavi Hernandez a transmis un mesaj ferm asupra viitorului său la Barcelona.
Tehnicianul nu ia în calcul să rămână, ci își menține decizia de a se despărți de gruparea blaugrana, după două sezoane și jumătate.
”Nu se schimbă nimic. Dacă vrei să schimbi întrebarea (n.r. reporterul), ai timp... Suntem cu toții mai liniștiți după ce se știe deja că am termen de valabilitate.
Cred că a mers bine și de aceea suntem acolo unde suntem acum. Dacă nu, ar fi fost mai greu”, a spus Xavi Hernandez, la conferința de presă premergătoare meciului cu Cadiz, potrivit Mundo Deportivo.
Etichete: aleix garcia , aleix garcia dinamo , aleix garcia barcelona , aleix garcia transfer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
China a făcut, miercuri, un apel la „calm şi reţinere” după ce preşedintele rus Vladimir Putin a...