Barcelona, număr-record de jucători la Mondialul de anul viitor
12.11.2017, 14:17Barcelona ar putea avea nu mai puţin de 15 jucători la Mondialul de anul viitor, din Rusia, record în istorie.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Jurnaliştii de la Marca au făcut recenzia fotbaliştilor din lotul catalanilor care ar putea fi prezenţi la turneul final şi au ajuns la concluzia că nu mai puţin de 15 fotbalişti vor fi sigur la Mondial dacă nu se vor accidenta: Messi, Mascherano, Paulinho, Denis Suarez, Pique, Busquets, Jordi Alba, Iniesta, Ter Stegen, Umtiti, Digne, Dembele, Varmaelen, Nelson Semedo şi Andre Gomes.
Numărul s-ar putea mări însă la 19 dacă Denis Suarez, Sergi Roberto şi Gerard Deulofeu vor intra şi ei în lotul Spaniei, iar Ivan Rakitic se va califica cu Croaţia la Cupa Mondială, lucru care pare extrem de probabil în condiţiile victoriei cu 4-1 din turul barajului cu Grecia.
115 jucători ai Barcelonei au fost prezenţi la Cupa Mondială începând cu prima ediţie, Uruguay 1930.
Recordul este deţinut de ediţia din 2010, din Africa de Sud, când 14 jucători ai Barcelonei au fost la loturi, cu şanse mari însă de a fi depăşit anul viitor.
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: barcelona , messi , suarez , mondial rusia , barcelona jucatori mondial , record barcelona jucatori cm
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...