Barcelona l-a vrut pe Alaba, dar s-a retras când a auzit pretențiile fundașului de la Bayern
articol scris de Digi Sport13.12.2020, 18:43
David Alaba (28 de ani), fundașul lui Bayern Munchen, este unul dintre fotbaliștii monitorizați cu atenție în această perioadă, având în vedere că poate negocia cu orice formație din ianuarie, însă austriacul are pretenții financiare ridicate.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Una dintre echipele care s-a interesat de Alaba este FC Barcelona, club care preferă să se orienteze către jucătorii care devin liberi de contract și pot fi aduși fără sumă de transfer.
Barcelona l-a vrut pe Alaba, dar s-a retras când a auzit de pretențiile fundașului de la Bayern
În ciuda acestui avantaj, clubul catalan s-a retras rapid când a auzit pretențiile lui David Alaba, exprimate prin vocea agentului Pini Zahavi: salariu net de 10 milioane de euro și un bonus la semnătură de 15 milioane de euro, care poate fi negociat, potrivit Mundo Deportivo.
FC Barcelona a preferat să se retragă rapid din aceste negocieri, sumele cerute de internaționalul austriac fiind mult prea mari în contextul pandemiei de coronavirus, care a obligat clubul să ajusteze salariile angajaților.
În schimb, formația favorită să îl transfere pe Alaba pare că a devenit Chelsea. Pini Zahavi are relații foarte bune cu clubul londonez, care a impresionat în ultima fereastră de transferuri, când a plătit sume majore pentru fotbaliști precum Havertz, Werner sau Ziyech.
Bayern Munchen, refuzată și a treia oară de David Alaba
La sfârșitul lunii octombrie, conducătorii bavarezilor au fi organizat o nouă întâlnire cu agentul lui David Alaba, Pini Zahavi, și tatăl fotbalistului, George, însă oferta campioanei Germaniei a fi fost refuzată pentru a treia oară, scria Bild.
De această dată, Bayern i-ar fi propus fotbalistului un contract pentru următoarele cinci sezoane, în loc de patru, însă salariul oferit a rămas neschimbat: 11 milioane de euro, la care se pot adăuga bonusuri de până la 6 milioane de euro.
Reprezentanții lui Alaba consideră că salariul de bază oferit de Bayern este prea mic și inferior față de cel al altor fotbaliști, precum Muller, Lewandowski sau Neuer, mai scrie sursa citată.
- 398 de meciuri a strâns Alaba la Bayern, din 2010 și până în prezent
Etichete: barcelona , bayern munchen , david alaba , pini zahavi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...