Barcelona face un efort financiar pentru a-l transfera pe Frank Kessie de la AC Milan. Salariul pregătit ivorianului
articol scris de Digi Sport18.03.2022, 13:29
FC Barcelona a ajuns la un acord cu Franck Kessie, mijlocaşul ivorian al lui AC Milan, în vederea unui transfer pe Camp Nou din sezonul viitor.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Fotbalistul grupării italiene o să ajungă în La Liga din postura de jucător liber de contract. AC Milan a încercat să găsească o soluție pentru a-i prelungi înțelegerea, dar pretențiile lui Kessie au fost considerate exagerate, așa că trupa de pe San Siro s-a resemnat cu gândul că îl va pierde pe ivorian.
Salariul pe care Frank Kessie o să-l aibă pe Camp Nou
Catalanii nu pierd timpul și testează piața jucătorilor ale căror contracte sunt aproape de final. După ce în ultimul timp s-a vorbit de negocieri cu fundașii de la Chelsea, Andreas Christensen și Cesar Azpilicueta, catalanii sunt aproape să dea o altă lovitură.
Frank Kessie, de la AC Milan, este ca și transferat pe Camp Nou, după cum a anunțat reputatul jurnalist Fabrizio Romano. Conform sursei citate, salariul jucătorului ivorian urmează să fie de 6,5 milioane de euro pe sezon, la care se va adăuga și o primă de instalare.
Date fiind problemele cu banii pe care catalanii le-au traversat în ultimul timp, aducerea lui Kessie poate fi considerată ca una importantă în viziunea lui Xavi, în special din punct de vedere financiar.
Ivorianul a fost om de bază pentru italieni în acest sezon și a evoluat în 29 de partide, reușind să înscrie de șase ori și să ofere o pasă decisivă. Mijlocașul a impresionat în Serie A în special datorită calităților sale fizice.
Trei dintr-o lovitură! Barcelona a mutat pe piața transferurilor. ”Clubul are semnăturile asigurate”
FC Barcelona a început deja să pregătească sezonul viitor. Presa din Spania anunță că gruparea blaugrana și-ar fi asigurat deja trei transferuri pentru sezonul 2022-2023.
Concret, cotidianul Marca a publicat un material cu jucătorii care ar juca pe Camp Nou din sezonul viitor.
Este vorba despre Franck Kessie (25 de ani, AC Milan), mijlocaș central ivorian și fundașii Andreas Christensen (25 de ani, Chelsea), fundaș central danez, și Noussair Mazraoui (25 de ani, Ajax). fundaș dreapta marocan.
Primii doi, Kessie și Christensen, ar fi ca și ”rezolvați” și se mai așteaptă doar semnăturile, în timp ce în cazul lui Mazraoui discuțiile ar fi și ele avansate cu mari șanse de finalizare. Evident, Barcelona nu și-a rezolvat problemele financiare, astfel că cei trei vor ajunge la vară din postura fotbaliștilor liberi de contracte.
Kessie, transferat de Milan de la Atalanta în vara lui 2017, pentru 32 de milioane de euro, ar fi fost convins de diriguitorii catalanilor cu un salariu de 6,5 milioane de euro, deși fotbalistul a fost curtat ”intens” și de câteva echipe din Premier League.
Despre Christensen se spune că acesta ar avea deja un acord cu Barcelona și că va fi remunerat cu suma de 6 milioane de euro.
"La Christensen și Kessie lipsește doar semnătura, iar în cazul lui Mazraoui este aproape finalizată mutarea. Conducerea Barcelonei a grăbit negocierile pentru că e vorba de trei jucători foarte apreciați, bine cotați, care ajung la finalul contractelor și nu vrea să întârzie", au scris jurnaliștii spanioli.
Etichete: ac milan , transfer , fc barcelona , salariu , frank kessie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...