Barcelona, din nou sancționată. Catalanii, amendați cu 40.000 de euro de UEFA
19.10.2015, 21:40UEFA a sancționat-o din nou pe FC Barcelona, de data aceasta cu 40.000 de euro, pentru steagurile catalane - celebrele ”esteladas” - afișate de fani la meciul din UEFA Champions League cu Bayer Leverkusen, de pe 29 septembrie.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Înainte de startul partidei, publicul a fluierat imnul Ligii Campionilor și la finalul acestuia, mare parte a arenei a scandat ”Independență!”, în timp ce erau fluturate steagurile catalane simbol ale independenței, pe Camp Nou.
Este a doua sancțiune dictată de UEFA împotriva Barcelonei pentru acest motiv. Prima oară a fost vorba de o amendă de 30.000 de euro, după meciul cu Juventus, din finala UCL, și Comisia de Control, Etică și Disciplină a UEFA s-a raportat la articolul 16.2: ”Se pedepsește folosirea cuvintelor și obiectelor care transmit mesaje incompatibile cu sportul”.
După această primă sancțiune, Barcelona a cerut UEFA să nu mai fie pedepsită pentru ”esteladas”. Albert Soler și Raul Sanllehi, trimișii Barcelonei la UEFA, au contestat amenda de 30.000 de euro. Argumentele or au fost că steagurile care simbolizează independența ”răspund unui sentiment popular foarte străvechi și adânc înrădăcinat social, care este deasupra oricărui posibil mesaj cu caracter politic și care, ca atare, nu ar trebui să aibă probleme în a fi afișat pe un teren de fotbal”. UEFA, evident, a fost de altă părere.
Etichete: sanctiune , barcelona , amenda , independenta , 40.000 de euro , esteladas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...