Barcelona confirmă interesul pentru Griezmann: "În octombrie am vorbit cu agentul său"
07.05.2018, 15:49FC Barcelona dorește să-l transfere pe Antoine Griezmann, iar noua campioană a Spaniei este pregătită să înainteze o nouă ofertă, după ce toate propunerile precedente au fost refuzate. Oficialii de pe "Camp Nou" îl consideră ţinta principală a verii pe atacantul lui Atletico Madrid şi sunt dispuşi de orice compromis pentru a-l achiziţiona. Președintele clubul catalan, Josep Maria Bartolomeu, a dezvăluit faptul că, în luna octombrie 2017, s-a întâlnit cu reprezentantul fotbalistului pentru a discuta condițiile transferului.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
"Nu vorbim acum despre jucători de la alte echipe, analizăm sezonul și vom vedea ce putem aduce în această vară. Pe Griezmann l-am întâlnit o dată. în Insulele Baleare, nu am vorbit cu el in acest an, dar am discutat despre el cu agentul său, în octombrie. Cu Cerezo (n.r - președintele lui Altletico, Enrique Cerezo) vorbesc și alte lucruri, nu doar despre Griezmann", a spus președintele Bartolomeu, conform Marca.
Conform presei din Spania, Barcelona este gata să ofere 85 de milioane de euro plus un jucător la alegere dintre Andre Gomes şi Aleix Vidal. Până în prezent, Atletico Madrid a refuzat toate ofertele făcute de catalani.
Antoine Griezmann mai are contract până în vara anului 2022, dar Barcelona poate profita de clauza de reziliere pe care o are jucătorul la echipă. La finalul sezonului, atacantului de 27 de ani va putea pleca de la Atletico Madrid în schimbul a "doar" 100 de milioane de euro.
Griezmann a reuşit 27 de goluri şi 14 pase decisive în 46 de partide disputate în acest sezon pentru Atletico şi este văzut de Valverde drept fotbalistul perfect pentru un atac de vis, alături de Messi şi Suarez.
Etichete: atletico madrid , la liga , fc barcelona , oferta , antoine griezmann , josep maria bartolomeu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...