Barcelona aplică din nou strategia deja consacrată: starul lui Chelsea pe care vrea să-l ia gratis
articol scris de Digi Sport18.09.2022, 23:47
Barcelona a obișnuit în ultima perioadă să transfere jucători liberi de contract și se pare că vrea să aplice modelul și în vara anului viitor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ținta catalanilor? Jorginho, mijlocașul central italian al lui Chelsea, care va intra în ianuarie în ultimele șase luni de contract.
Jorginho, dorit de Barcelona
Potrivit britanicilor de la The Sun, citați de Sport.es, Barcelona urmărește cu atenția situația lui Jorginho și va ”acționa” în ianuarie dacă mijlocașul, campion european cu Italia, nu-și prelungește contractul.
Barcelona a adus și în ultima perioadă de mercato un fotbalist care tocmai se despărțise de Chelsea, pe fundașul central Andreas Christensen. De asemenea, de la gruparea londoneză a mai ajuns pe ”Camp Nou” și Marcos Alonso.
- Și Franck Kessie a venit la FC Barcelona liber de contract, după despărțirea de AC Milan
Jorginho se află din 2018 la Chelsea, club cu care a câștigat, printre altele, UEFA Champions League, Europa League și Supercupa Europei, și și-ar dori o schimbare de ”peisaj”.
Barcelona, campanie impresionantă de achiziții
Pe lângă Andreas Christensen și Marcos Alonso, la Barcelona au mai ajuns în vară Hector Bellerin, Franck Kessie, Robert Lewandowski, Jules Kounde și Raphinha.
Clubul catalan a plătit sume de transfer doar pentru Robert Lewandowski, Jules Kounde și Raphinha, iar suma totală se ridică la 153 de milioane de euro.
Etichete: chelsea , fc barcelona , jorginho
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...