Foto Barcelona a transferat un jucător de la PSG și i-a pus clauză de 50 de milioane de euro, care poate deveni 100 de milioane
articol scris de Digi Sport12.07.2021, 23:27
Barcelona e nevoită să facă achiziții "de criză", pe lângă necesitatea de a acoperi o gaură de 200 de milioane de euro. Astfel, catalanii au transferat un puști de la PSG, pe Kays Ruiz-Atil, în vârstă de doar 18 ani.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Noua achiziție joacă pe postul de mijlocaș central și a mai fost în curtea catalanilor, la tineret, de unde a plecat în Franța în iulie 2015.
Kays Ruiz-Atil, transferat de la PSG la Barcelona. Clauză de reziliere uriașă
Catalanii l-au luat pe Kays Ruiz-Atil liber de contract, însă au încredere că va exploda, așa că i-au fixat o clauză de reziliere uriașă, 50 de milioane de euro. Cota sa de piață este de 3 milioane de euro.
Pentru început, Ruiz va juca la echipa a doua a clubului. La prima echipă a lui PSG, Kays Ruiz a jucat doar 7 meciuri. Mijlocașul central a mai trecut pe la Lyon.
"Mijlocaşul franco-marocan în vârstă de 18 ani vine în calitate de jucător liber şi a semnat un contract pe trei sezoane, până la 30 iunie 2024, plus alţi doi opţionali. Clauza sa de reziliere este de 50 de milioane de euro, dar va creşte la 100 de milioane de euro dacă fotbalistul va urca la prima echipă", se arată în comunicatul clubului.
Etichete: barcelona , psg , transferuri barcelona , kays ruiz-atil
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...