Barca poate aduce portari din La Liga sau liberi de contract, ca să acopere accidentarea lui Valdes
28.03.2014, 18:07Barcelona a rămas cu doar doi portari în lot pentru ultima parte a sezonului, după accidentarea gravă suferită de Victor Valdes în meciul cu Celta Vigo (VIDEO AICI), pe care catalanii l-au câștigat cu 3-0 (REZUMATUL VIDEO și DETALII AICI). Pinto (38 de ani) va fi titular, în timp ce rezerva lui va fi Oier (24 de ani), însă catalanii se tem că vor rămâne fără soluții, dacă vreunuia i se va întâmpla ceva.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Cele mai mari emoții sunt în privința primului, care în ultima vreme a avut ceva probleme la spate și a avut nevoie de repaus. Dacă se va repeta, Oier îi va lua locul, dar Barcelona nu ar mai avea goalkeeper de rezervă.
În acest moment, în afara perioadei de mercato, campioana en-titre din Spania ar avea voie să legitimeze doar portari liberi de contract ori din propriul campionat, profitând de un paragraf din regulamentul Federației.
Antrenorul Gerardo Martino spune că nu va aduce niciun alt portar până la vară, dacă nu apar și alte probleme, însă, dacă Pinto va întâmpina din nou probleme, ar putea fi obligat să facă un transfer.
Barcelona ia în calcul prelungirea contractului lui Valdes
În ciuda zvonurilor cu privire la un acord deja semnat de Valdes cu AS Monaco (DETALII AICI), președintele catalanilor, Josep Maria Bartomeu, spune că nu a auzit de o astfel de mișcare din partea goalkeeper-ului și că Barcelona chiar ia în calcul să îi prelungească șederea pe Nou Camp.
"I-am spus lui Valdes că echipa îi este la dispoziție. În acest moment, el e preocupat de operație, dar știe că ușile îi sunt deschise. Nu știm să fi semnat cu vreun alt club.", a spus Bartomeu, la postul de radio spaniol Cope.
CLICK AICI PENTRU PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT 1, DIGI SPORT 2 ȘI DIGI SPORT 3
Etichete: barcelona portar , video barcelona - celta vigo 3-0 , pinto oier valdes , contract alves bartomeu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...