Video Atletico Madrid - Getafe 4-3. Gol decisiv în minutul 89, în inferioritate
articol scris de Digi Sport13.02.2022, 10:46
Atletico Madrid a câștigat cu emoții meciul de pe teren propriu cu Getafe, scor 4-3, în etapa cu numărul 24 din La Liga, în direct pe Digi Sport.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Atletico Madrid, expertă în "remontada" în La Liga
Prima repriză a fost una dintre cele mai spectaculoase din acest sezon, cu șase goluri și un penalty ratat.
Luis Suarez a ratat de la 11 metri în minutul 9, apoi Angel Correa a deschis scorul pentru gazde în minutul 19.
Echipa lui Diego Simeone și-a dublat avantajul în minutul 27, după reușita lui Matheus Cunha.
Getafe a replicat senzațional și a înscris de trei ori, prin Borja Mayoral (30’) și Enes Unal (37’ - penalty, 42’ - penalty).
- Getafe este prima echipă care înscrie trei goluri în prima repriză pe terenul lui Atletico Madrid, în toate competițiile.
Atletico Madrid a egalat în minutul 45+4, prin Angel Correa.
În minutul 58, gazdele au rămas în inferioritate numerică, după eliminarea lui Felipe.
Atletico Madrid a dat lovitura în minutul 89, prin fundașul Mario Hermoso, cu o execuție acrobatică.
VIDEO Rezumatul meciului Atletico Madrid - Getafe 4-3
Atletico Madrid este echipa din La Liga care a câștigat cele mai multe puncte după ce a fost condusă în acest sezon, dar și echipa cu cele mai multe puncte câștigate în urma golurilor înscrise în ultimele cinci minute ale meciurilor.
Victorie importantă pentru Atletico Madrid, care se menține pe locul patru în La Liga, cu un punct mai mult decât Barcelona, care are un meci în minus.
Getafe ocupă locul 15 în clasament, fără victorie în deplasare.
Etichete: atletico madrid , spania , la liga , atletico , getafe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...