Andone, pe locul 3 în topul celor mai utilizați atacanți din La Liga
30.05.2017, 18:30Florin Andone este unul dintre cei mai foloșiți jucători ai celor de la Deportivo, în sezonul recent încheiat. Alături de Juanfran, internaționalul român este cel mai utilizat jucător al galicienilor. Atacantul ocupă și locul 3 în topul celor mai folosiţi atacanți din La Liga sezonul recent încheiat. Cei doi sunt singurii din lotul celor de la Depor care au evoluat peste 3.000 de minute în toate competițiile în care a participat echipa lor.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Andone a evoluat în 37 de jocuri în La Liga, lipsind doar într-un singur meci, fiind suspendat. Atacantul de 24 de ani a acumulat 2.926 de minute, în acest sezon, la care mai adăugăm încă 120 de minute pe care le-a bifat în Cupa Regelui. De cealaltă parte, Juanfran a strâns 2.958 de minute în La Liga și 360 în Cupă. Deportivo a disputat 42 de meciuri în acest sezon, în toate competițiile.
Internaționalul român este unul dintre cei mai foloșiți atacanți din La Liga, fiind pe locul 3 ca număr de minute după Gerard Moreno, de la Espanyol, care a evoluat în 3.280 de minute și Griezmann, de la Atletico, care a jucat în 3.068 de minute. Andone a încheiat sezonul cu 12 goluri marcate, ceea ce înseamnă că a marcat o dată la 243 de minute (un gol la 3 meciuri).
Evoluțiile din sezonul recent încheiat au făcut din internaționalul român unul dintre cei mai curtați jucători. Atacantul celor de la "Super Depor" este dorit de Fiorentina, Lazio, Espanyol și Watford. Șansele ca internaționalul român să plece de la Depor sunt însă mici, ținând cont de faptul că galicienii vor în schimbul său 30 de milioane de euro, adică atât cât este clauza sa de reziliere.
Andone a fost golgheterul galicienilor în sezonul recent încheiat cu 12 reușite. Atacantul se bucură în aceste zile de o mini vacanță pe care și-o petrece în România.
Internaționalul român a ajuns la Deportivo La Coruna la începutul sezonului, iar galicienii au plătit pentru Florin Andone 4,7 milioane de euro. În plus, Cordoba va primi 30% dintr-un transfer ulterior. Internaționalul român a devenit astfel cel mai scump transfer făcut de galicieni în ultimii 9 ani, și totodată cel mai scump jucător vândut de Cordoba în toată istoria clubului andaluz.
39 de meciuri, 12 goluri și 3 pase de gol, are Andone în tricoul celor de la Depor, în toate competițiile.
5 milioane de euro este cota de piață a lui Andone, conform transfermarkt.com.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: deportivo , florin andone , andone la liga , andone deportivo , andone printre cei mai utilizati jucatori
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...