Ancelotti nu-l joacă în La Liga, dar admite: "N-am mai văzut o situație ca a lui Iker"
18.01.2014, 00:32Situația lui Iker Casillas la Real Madrid rămâne în continuare neclară, chiar și la un an de când a fost pedepsit de Jose Mourinho cu trecerea pe banca de rezerve.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Pe 20 ianuarie 2013 juca ultima dată în campionat, contra Valenciei. Peste trei zile, tot pe Mestalla și tot contra "liliecilor", goalkeeper-ul spaniol își rupea degetul, accidentat chiar de un coechipier și ieșea după doar 17 minute (VIDEO și DETALII AICI).
De atunci, deși pe banca tehnică a venit Carlo Ancelotti, Casillas a mai apărut doar în Cupa Spaniei și în UEFA Champions League. Italianul, deși pare să nu facă nimic pentru a-i ușura viața portarului spaniol, spune că nu a mai întâlnit o situație similară cu cea a lui "San Iker" și recunoaște clasa arătată de iberic în meciurile în care l-a folosit.
"Nu-mi amintesc un caz ca al lui Casillas, care de un an nu joacă în La Liga. Oricum, a jucat foarte bine în meciurile în care a intrat.", a spus Carlo Ancelotti, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate vineri.
Spusele antrenorului de la Real sunt susținute și de cifrele lui Iker Casillas, care a fost desemnat cel mai bun portar din faza grupelor în acest sezon de UEFA Champions League. Mai mult, spaniolul mai are 18 minute pentru a-și egala recordul de timp fără gol primit, de 520 de minute (DETALII AICI).
Etichete: ancelotti casillas real madrid , casillas cifre real madrid , jose mourinho casillas real , accidentare iker casillas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...