Video Adio trist pentru Aritz Aduriz! Retragerea atacantului lui Bilbao a avut loc pe un San Mames fără spectatori
22.05.2020, 23:08Aritz Aduriz a păşit pentru ultima oară pe San Mames ca fotbalist - atacantul de 39 de ani a decis să pună ghetele în cui, iar ceremonia de adio a avut loc pe un stadion, din păcate gol.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Au fost prezenţi coechipierii lui de la Bilbao, iar el a rostit un discurs de pe un scaun amplasat la punctul de la 11 metri, loc de unde a fost mereu redutabil.
"Sunt un tip privilegiat chiar dacă acum lipseşte publicul. Fanii au fost mereu alături de mine meci de meci. De aceea, este o zi minunată!
Lupt de multă vreme cu această decizie de a mă retrage. Corpul meu are însă limite - am vrut mereu să ajut echipa, dar şoldul meu nu mai e de acord, iar pauza aceasta m-a convins definitiv. Chiar dacă Bilbao ar fi jucat finala Cupei anul acesta, eu tot nu aş fi putut fi pe teren," a explicat Aduriz.
Aritz Aduriz a cucerit un singur trofeu în carieră
Cel mai bătrân marcator din istoria naţionalei Spaniei va fi doar suporter la finala bască Bilbao - Real Sociedad, amânată pentru anul viitor pentru a se disputa cu spectatori. La final, Aduriz a mulţumit tuturor oamenilor cu care a lucrat de la copii şi juniori la toate cluburile pe la care a trecut încheind cu Bilbao.
"Athletic, te las pe mâini bune, Nu voi putea niciodată să dau înapoi tot ce am primit aici," a încheiat Aduriz.
Aritz Aduriz a jucat 780 de meciuri, a marcat 285 de goluri, iar singurul trofeu din carieră este Supercupa Spaniei din 2015 când a reuşit un hat-trick împotriva Barcelonei. A fost primul trofeu pentru Bilbao după 30 de ani de aşteptare.
Etichete: aritz aduriz , aritz aduriz retragere , aritz aduriz bilbao
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...