500 de zile cu Ancelotti! Italianul a rezolvat cu succes 4 probleme esențiale la Real
08.11.2014, 12:47Sâmbătă, 8 noiembrie, în ziua partidei cu Rayo Vallecano, Carlo Ancelotti împlinește 500 de zile de când se află pe banca lui Real Madrid, iar jurnaliștii spanioli au marcat acest eveniment printr-un amplu articol în care sunt evidențiate problemele rezolvate de italian pe Santiago Bernabeu.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Prezentat pe 26 iunie 2013 în funcția de antrenor la Real Madrid, Ancelotti a câștigat cu 6-0 primul meci alături de "galactici", într-un amical cu formația engleză Bournemouth. De atunci, Real Madrid a cucerit trei trofee, printre care și al 10-lea trofeu UCL din palmares, iar Ancelotti și-a atras numai cuvinte de laudă în Spania.
Marca subliniază faptul că "Don Carlo" a preluat echipa într-un moment dificil, în care incertitudinile apăsau greu pe umerii jucătorilor, iar clubul nu mai avea o direcție clară după plecarea lui Jose Mourinho. Cu toate acestea, Ancelotti a reinstalat ordinea la Madrid, ajutat și de transferurile de lux făcute de club, iar rezultatele au început să apară.
78 de meciuri oficiale a antrenat Ancelotti la Real Madrid, reușind 60 de victorii și 9 remize. Golaverajul echipei în această perioadă este 216-64, iar procentajul succeselor 76.9%.
Mai mult decât atât, pe lângă seria impresionantă de victorii, Real Madrid și-a "recucerit" fanii cu cel mai simplu argument posibil: joacă din nou foarte spectaculos, așa cum o făcea formația "galactică" de pe vremuri, în care se remarcau Zidane, Figo sau Roberto Carlos. Iar jocul acesta vine pe fondul unor modificări inteligente făcute de Ancelotti, care a rezolvat patru probleme delicate de la instalarea sa în funcție:
- L-a înlocuit pe Mesut Ozil, vândut pe bani mulți la Arsenal, dar jocul de creație ale Realului nu suferă deloc. În rolul său este distribuit în ultima vreme Isco, autor al unor evoluții impresionante, iar Ancelotti "jonglează" fără greșeală cu oamenii săi ofensivi;
- A stabilizat situația portarilor, titularizându-l din nou pe Iker Casillas. Deși cumpărat pe bani grei, costaricanul Keylor Navas acceptă pentru moment statutul de rezervă la Real, ia echipa și-a recăpătat încrederea în internaționalul spaniol;
- A găsit înlocuitorul perfect pentru Di Maria, distribuindu-i în bandă fie pe James Rodriguez, transferat după Cupa Mondială, fie pe Gareth Bale. Absența argentinianului nici nu se simte în atac, unde Benzema, Ronaldo, Bale și James fac legea în acest moment;
- Jucător cerebral la mijlocul terenului, Xabi Alonso a plecat la Bayern, dar Ancelotti a compus un "binom" de mare succes, format din Modric și Kroos, astfel că Real Madrid este la fel de puternică în fața apărării, precum era în perioada în care jucau Khedira și Xabi.
Partida Real Madrid - Rayo Vallecano este ÎN DIRECT pe Digi Sport 1, de la ora 21:00, cu fazele VIDEO în timp real pe www.digisport.ro și pe m.digisport.ro.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Etichete: real madrid , xabi alonso , bale , carlo ancelotti , ancelotti , ancelotti real madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...