50.000.000€ pentru Ansu Fati, din Premier League! Barcelona e gata să accepte oferta
articol scris de Digi Sport09.08.2023, 16:28
Ansu Fati (20 de ani) ar putea pleca de la Barcelona în perioada de mercato a verii.
Nations League: Grecia - Anglia, joi, 21:45, DGS 1
Elite League U20: România - Portugalia, joi, 19:00, DGS 1
Conducerea clubului de pe Camp Nou l-a scos la vânzare încă de la începutul ferestrei de transferuri, în ciuda faptului că jucătorul a afirmat public că vrea să rămână la echipa sa actuală.
Barcelona a primit o nouă ofertă pentru Ansu Fati
Potrivit Fichajes, catalanii au primit o ofertă în valoare de 50 de milioane de euro pentru decarul lor.
Propunerea a venit din Premier League, deși sursa menționată nu a specificat și clubul care vrea să-l transfere pe Fati. Singurul lucru care se știe este că formația respectivă nu va evolua în grupele Champions League în sezonul 2023/2024.
Întrucât Barcelona are nevoie în continuare de bani pentru a-și putea înregistra toți jucătorii, sunt șanse foarte mari ca oferta să fie acceptată. Rămâne de văzut și dacă șefii de pe Camp Nou vor reuși să îl convingă pe Fati să renunțe la visul său de a deveni o legendă în tricoul "blaugrana".
- 35 de milioane de euro este cota de piață a lui Ansu Fati, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
Ansu Fati, dorit și de PSG
Xavi a explicat recent că plecarea lui Ansu de la Barcelona este o posibilitate până la încheierea acestei perioade de mercato, adică până pe 31 august.
După ce Barca s-a impus în fața celor de la Tottenham cu 4-2 și a câștigat trofeul Gamper pentru a 46-a oară, tehnicianul catalanilor a vorbit și despre situația lui Fati: „Ansu? Vom vedea, nu putem spune nimic până la 31 august. Depindem foarte mult de fair-play-ul finaciar”, a spus Xavi și a adăugat: „Vom vedea cu Ferran și Raphinha, este multă concurență”.
De asemenea, săptămâna aceasta jurnalistul spaniol Javi Miguel a anunțat că PSG pregătește și ea o ofertă oficială pentru decarul Barcelonei.
Etichete: barcelona , ansu fati
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Lipsa autostrăzilor din țara noastră este taxată dur de ambasadorul Turciei în România, Özgür...