Ienei, la 31 de ani de la Sevilla: "Totul a fost numai în folosul echipei, am făcut lucruri deosebite"
07.05.2017, 11:12În ziua în care se împlinesc 31 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni de către Steaua, antrenorul roş-albaştrilor în finala de la Sevilla, Emeric Ienei, a discutat la emisiunea "Digi Sport Matinal" despre cel mai mare succes al fotbalului românesc la nivel de club.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Totul a fost numai în folosul echipei. Noi am făcut nişte lucruri deosebite. Aveam şi noi discuţii, dar erau prieteneşti şi constructive, iar echipa a fost la înălţime din punct de vedere tehnico-tactic, moral şi fizic", şi-a amintit tehnicianul, care a împlinit de curând 80 de ani.
Emeric Ienei a povestit şi cum a decurs ziua finalei pentru el şi elevii săi.
"Am făcut o plimbare prin Sevilla, iar în timpul ăla am mai stat de vorbă individual cu jucătorii. La un moment dat, au venit susţinătorii celor de la Barcelona, care aveau aceleaşi culori ca noi, roşu şi albastru, iar jucătorii au fost puţin afectaţi. "Ia uite, nea Imi, câţi sunt ăştia!". Le-am spus că sunt ai noştri, că sunt în roşu şi în albastru. Am încercat să le mut puţin atenţia.
I-am întrebat: "Ce pot să vă facă mai mult decât să vă bată? Hai să jucăm şi să arătăm că suntem şi noi fotbalişti. O să vedeţi că puteţi să jucaţi". N-am spus să moară pe teren, ci să trăiască pe teren", a rememorat fostul selecţioner.
La peste trei decenii de momentul în care au făcut istorie pentru Steaua şi pentru România, mulţi dintre jucătorii echipei din 1986 sunt împărţiţi în două tabere, în conflictul dintre CSA Steaua şi FCSB.
"Nu cred că există dezbinare. Sigur că discuţii mai sunt. Şi mai sunt poate şi nişte interese", a comentat Emeric Ienei.
Etichete: steaua , emeric ienei , steaua 1986 , cupa campionilor , cce , sevilla 1986 , 7 mai 1986
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...