Ianis Hagi, pe panta confesiunilor. Ce spune despre situația sa de la Glasgow Rangers
articol scris de Digi Sport18.11.2020, 08:25
Ianis Hagi (22 de ani) a pus umărul, marți seara, la calificarea naționalei de tineret la Campionatul European U 21 de anul viitor, după 1-1 cu Danemarca, pe stadionul "Ilie Oană" din Ploiești.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Căpitan al selecționatei lui Adrian Mutu după ce luna trecută a făcut parte din lotul naționalei lui Mirel Rădoi, fotbalistul lui Glasgow Rangers a încercat de mai multe ori să iasă în evidență, a executat loviturile libere de care au beneficiat tricolorii, însă nu a reușit să și devină decisiv în momentele-cheie ale partidei.
Ianis Hagi: "Sunt la început de carieră, am multe de învățat”
La finalul partidei, decarul tricolorilor a vorbit și despre evoluțiile sale la echipa condusă de Steven Gerrard, fostul mare jucător de la Liverpool.
”Sunt la o echipă foarte mare, cu o presiune incredibilă. Am avut evoluții bune, sunt mândru de ce am reușit în 2020, dar, așa cum am spus-o, sunt la început de carieră, am multe de învățat”, a declarat Ianis Hagi, la finalul partidei.
După ce a fost rezervă neutilizată în două jocuri consecutive, cu Kilmarnock și Benfica, Ianis a prins 21 de minute cu ultima clasată, Hamilton, scor 8=0, pe 8 noiembrie. Până să ajungă rezervă la Rangers, Ianis începuse promițător actualul sezon, cu un gol și opt pase decisive. Hagi Jr era la un moment dat cel mai bun pasator din prima ligă a Scoției.
Cele 16 echipe calificate la turneul final al Euro U21 2021
- Ungaria
- Slovenia
- Rusia
- Elveția
- Olanda
- Danemarca
- Spania
- Anglia
- Franța
- Italia
- Portugalia
- Cehia
- Germania
- Croația
- România
- Islanda (are un meci anulat, cu Armenia, pe care îl va câștiga, foarte probabil, la masa verde)
Etichete: glasgow rangers , ianis hagi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...