România U21 - Danemarca U21 1-1. "Tricolorii", calificați la Euro a doua oară la rând. Final de meci cum rar se vede
articol scris de Digi Sport17.11.2020, 22:20
România U21 s-a calificat la Euro pentru a doua oară la rând, d epe locul 2 al grupei. A fost 1-1 cu liderul grupei, Danemarca, într-un meci cu un arbitraj controversat și un final de joc cum rar se vede.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Galerie Foto
România U21 - Danemarca U21 1-1. Danezii au înscris dintr-un penalty acordat aiurea
"Tricolorii" au dominat tot meciul și au început cu ocaziile lui Olaru și Marius Marin. Costache a avut apoi o șansă uriașă, singur cu portarul, care a ieșit la timp.
România a cerut două penalty-uri, în minutele 12 și 14, dar arbitrul nu a dat nimic. Până la pauză, elevii lui Adi Mutu au mai ratat ocazii bune, însă cea mai mare a fost cea a lui Mățan, care nu a reușit să înscrie din 2 metri, blocat senzațional de portar.
În startul părții secunde, arbitrul care a refuzat două lovituri de pedeapsă pentru noi, a acordat una pentru danezi, total aiurea, după un contact în afara careului, iar Laursen a transformat.
România U21 - Danemarca U21 1-1. "Tricolorii", calificați la Euro a doua oară la rând
Costache a marcat apoi, însă se afla în offside și golul a fost anulat. În minutul 58, Hausner a fost eliminat după un duel cu Mățan.
"Tricolorii" au egalat în minutul 72, după o fază în care Olaru a nimerit bara, mingea a ajuns la Moruâan, care i-a pasat lui Costache, iar acesta a înscris.
Finalul a fost unul extrem de ciudat. Din minutul 83 până la final, danezii aproape că nu au atins deloc mingea, iar "tricolorii" s-au mulțumit să paseze încontinuu.
Cele 16 echipe calificate la turneul final al Euro U21 2021
- Ungaria
- Slovenia
- Rusia
- Elveția
- Olanda
- Danemarca
- Spania
- Anglia
- Franța
- Italia
- Portugalia
- Cehia
- Germania
- Croația
- România
- Islanda (are un meci anulat, cu Armenia, pe care îl va câștiga, foarte probabil, la masa verde”
LIVE TEXT România U21 - Danemarca U21 1-1:
UPDATE: România este calificată la Euro U21.
UPDATE: Din minutul 83 până la final, danezii aproape că nu au atins mingea. "Tricolorii" au pasat încontinuu.
Min. 72: Gol România! Olaru șutează în bară din afara careului, mingea ajunge la Moruțan, care pasează în fața porții, de unde Costache egalează.
Min. 70: Ocazie România. Marin șutează din marginea careului, dar portarul danez prinde.
Min. 58: Eliminare Hausner, după un duel cu Mățan.
Min. 55: Gol anulat România. Olaru îi pasează lui Costache, care marchează, dar reușita sa e anulată pe motiv de offside.
Min. 51: Ocazie România. Mățan centrează în careu, Ianis Hagi reia cu capul, dar direct în brațele portarului.
Min. 50: Gol Danemarca! Laursen transformă lovitura de la 11 metri.
Min. 49: Penalty Danemarca. Pașcanu îl faultează pe Daramy, dar contactul pare să aibă loc în afara careului.
Min. 46: Începe repriza a doua.
Min. 45: La pauză, România - Danemarca 0-0.
UPDATE: În acest moment, România este calificată la Euro, având în vedere celelalte rezultate. Belgia a pierdut cu Bosnia, scor 2-3, iar România se află peste belgieni cu un punct. Scoția a pierdut cu 0-1 în Grecia, deci nu mai are șanse.
Min. 24: Ocazie uriașă România. Moruțan îl lansează perfect pe Costache, care îi pasează în fața porții lui Mățan, dar micuțul mijlocaș nu reușește să înscrie din 2 metri, după o paradă superă a portarului.
Min. 22: Ocazie România. După un corner, "tricolorii" ratează două ocazii la aceeași fază.
Min. 21: Ocazie România. După un corner executat de Hagi, Ciobotariu trimite cu capul, dar mingea e deviată în corner.
Min. 14: Mățan cade din nou în careu, de această dată în duel cu Sery Larsen, și cere penalty, dar arbitrul nu acordă nimic nici de această dată.
Min. 12: Mățan trimite în blocaj, faza continuă, iar mijlocașul român îl driblează superb pe Jensen, cade în careu și cere penalty, da arbitrul nu acordă nimic.
Min. 11: Olaru îi pasează filtrant lui Costache, care scapă singur, dar portarul danez iese la timp.
Min. 8: Ocazie România. Hagi centrează din lovitură liberă, iar Marius Marin reia cu capul, pe spate, dar direct în brațele portarului
Update min. 3: Ocazie România. Hagi îi pasează lui Olaru în centrul careului, dar mijlocașul e incomodat de un fundaș danez, iar mingea ajunge în brațele portarului.
Update min. 1: Începe meciul.
Update, 19:05: Au fost anunțate echipele de start.
- România U21: Vlad - Boboc, Pașcanu, Ciobotariu - Haruț, Moruțan, Marin, Olaru, Mățan - Costache, Hagi
Rezerve: Aioani, Opruț, Itu, Simion, Cârnaț, Casap, Cîmpanu, Petrila, Vlădoiu - Danemarca U21: Christensen - Sery, Nelsson, Bech, Klitten - Laursen, Andersen, Nartey - Isaksen, Jensen, Lindstrom
Rezerve: Hermansen, Daramy, Holse, Madsen, Dyhr, Frederiksen, Nielsen, Torp, Hausner
Update, 16:50: Selecționerul danezilor a explicat de ce echipa sa are nevoie de un rezultat pozitiv în această seară, în ciuda faptului că este deja calificată la EURO 2021.
Update 13:50: ”Tricolorii” U21 și-au ales numerele înainte de meciul crucial cu Danemarca de la Ploiești! Ianis Hagi are numărul 10, cu care a evoluat și la Campionatul European de anul trecut.
Galerie Foto
Update 12:30: mari favoriţi Tinerii internaţionali români sunt văzuţi dreptla casele de pariuri. O victorie a României are o cotă de 1,70, în timp ce pentru o victorie a danezilor este oferită o cotă de peste 4.
Update: 09:50: Mirel Rădoi şi jucătorii de la prima reprezentativă au transmis un mesaj video de încurajare pentru "tricolorii mici"
România U21-Danemarca U21 se va disputa pe stadionul "Ilie Oană", din Ploieşti, arenă care a fost protejată prin mutarea jocului de luni seară Petrolul-Aerostar Bacău, scor 1-4, la Mogoşoaia.
”E un meci de calificare, l-aș compara tot cu un Danemarca - România, din 2003. L-am jucat la Copenhaga atunci, din păcate s-a terminat 2-2, am luat ultimul gol în ultimele secunde și am pierdut calificarea. Sper ca mâine (n.r. în această seară) să obținem calificarea la Campionatul European.
M-am concentrat foarte mult pe jocul echipei noastre. Știm adversarii, sunt puternici. Trebuie să jucăm aproape perfect. Nu am pregătit niciun discurs, nu o fac niciodată, sunt vorbe care-mi vin pe moment”, a declarat Adrian Mutu, la conferința de presă.
Actualul selecționer al tineretului a recunoscut, în același timp, că partida cu Danemarca reprezintă momentul cu cea mai mare miză din cariera sa de antrenor: ”Am mai jucat meci de baraj, la Voluntari, dar acum, fiind la nivel național, e meciul cu cea mai mare miză din cariera de antrenor”.
Adrian Mutu, sfat prețios pentru Ianis Hagi înaintea meciului România U21-Danemarca U21
”Ianis Hagi este un fotbalist super profesionist, a venit cu atitudinea corectă, s-a antrenat bine. Nu ar trebui să dea atâta importanță presiunii pe care o are asupra lui, trebuie să stea calm, să creadă în jocul lui, pentru că poate fi decisiv”, a declarat Adrian Mutu, la conferința de presă premergătoare meciului cu Danemarca.
Pentru a fi sigură de prezența la Euro U21 de anul viitor, România trebuie să învingă Danemarca, formație deja calificată, de pe primul loc al grupei.
EURO 2021 se va juca în două perioade: 24-31 martie, respectiv 31 mai-6 iunie
La turneul final din primăvara lui 2021, vor participa țările gazdă, Ungaria și Slovenia, cele nouă câștigătoare ale grupelor preliminare și cele mai bune cinci locuri doi.
Sistemul de desfăşurare al turneului final va fi unul total atipic. Între 24 martie şi 31 martie se vor juca meciurile din grupe, după care echipele vor pleca acasă. Apoi, între 31 mai şi 6 iunie echipele calificate vor disputa meciurile eliminatorii.
Echipa probabilă România U21: A. Vlad - Haruț, Pașcanu, R. Grigore, Boboc - Moruțan, Marin, Olaru - Mățan, Costache, I. Hagi. Antrenor Adrian Mutu
România U21 trebuie să învingă Danemarca U21 pentru a fi sigură de clasarea între cele mai bune 5 locuri secunde
România ocupă locul al doilea în Grupa a 8-a şi nu mai poate pierde această poziţie, după cum nu mai poate ajunge formaţia de pe primul loc, Danemarca.
Clasamentul locurilor secunde pentru calificarea la EURO 2021 U21
Lotul lui Adrian Mutu pentru România U21-Danemarca U21
Portari: Andrei Vlad (FCSB), Marian Aioani (Chindia Târgoviște), George Micle (FC Argeș);
Fundași: Denis Haruț (FC Botoșani), Ștefan Vlădoiu (Universitatea Craiova), Alexandru Pașcanu (SD Ponferradina / Spania), Denis Ciobotariu (CFR Cluj), Radu Boboc (FC Viitorul), Raul Opruț (Hermannstadt), Ricardo Grigore (Dinamo);
Mijlocași: Marius Marin (AC Pisa / Italia), Gabriel Simion (FCSB), Cătălin Itu (CFR Cluj), Darius Olaru (FCSB), Ianis Hagi (Rangers/Scoția), Alexandru Mățan (FC Viitorul), Claudiu Petrila (Sepsi OSK), Olimpiu Moruțan (FCSB);
Atacanți: Nicolae Carnat (CFR Cluj), George Cîmpanu (Universitatea Craiova), Valentin Costache (CFR Cluj).
Etichete: adrian mutu , ianis hagi , romania u21-danemarca u21
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...