Guvernul grec "s-a sucit". Dimineața se știa că se joacă meciuri cu spectatori. Nedelcearu mai așteaptă întâlnirea cu fanii
articol scris de Digi Sport20.10.2020, 15:59
Guvernul elen a autorizat, luni, revenirea pe stadioanele de fotbal a unui număr limitat de suporteri începând din această săptămână, cu respectarea unor reguli stricte, după şapte luni cu porţile închise din cauza pandemiei de coronavirus, informează AFP.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
UPDATE: Meciul din Liga Campionilor dintre Olympiakos Pireu şi Olympique Marseille, programat miercuri la Pireu, se va disputa în cele din urmă cu porţile închise, după ce guvernul elen a decis marţi să interzică revenirea suporterilor pe stadioane din această săptămână.
"Prezenţa în tribune a spectatorilor, chiar şi în număr mic, trimite un mesaj nepotrivit cetăţenilor, într-un moment în care orice adunare trebuie evitată, iar măsurile sanitare trebuie respectate cu stricteţe", a afirmat prim-ministrul elen, Kyriakos Mitsotakis.
Acest pas înapoi al Executivului se explică prin creşterea rapidă în Europa a cazurilor de contaminare cu Covid-19, inclusiv în Grecia.
Anunţul de luni al autorităţilor elene a intervenit după cel făcut de Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) privind o revenire progresivă a spectatorilor pentru toate competiţiile sale, până la 30 la sută din capacitatea fiecărui stadion în funcţie de restricţiile locale.
Știrea inițială:
Astfel, Ionuț Nedelcearu, proaspăt transferat la AEK Atena, va face cunoștință cu fanii echipei, recunoscuți pentru fanatismul lor. 550.000 de euro au plătit grecii pentru a-l transfera pe Nedelcearu de la Ufa, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.
Ionuț Nedelcearu (24 de ani) a debutat pentru AEK Atena în deby-ul etapei, cu PAOK Salonic, scor 1-1. Fundașul român a fost integralist pentru echipa din capitala Greciei.
Olympiakos Pireu şi Olympique Marseille, din Champions League, primul meci din Grecia cu suporteri în tribune
Meciul din Liga Campionilor dintre echipele Olympiakos Pireu şi Olympique Marseille, programat miercuri la Pireu, va fi primul vizat de această relaxare, prin prezenţa a 3.500 de suporteri. Partida poate fi urmărită pe în direct pe digisport.ro, miercuri, de la ora 22:00.
De asemenea, meciul din Europa League dintre echipele PAOK Salonic şi Omonia Niciosia va beneficia de prezenţa publicului, joi la Salonic.
Anunţul autorităţilor elene a intervenit după cel făcut de Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) privind o revenire progresivă a spectatorilor pentru toate competiţiile sale, până la 30 la sută din capacitatea fiecărui stadion în funcţie de restricţiile locale.
Totodată, unul sau două meciuri din campionatul elen se vor desfăşura cu spectatori în weekend-ul viitor.
"În sfârşit a venit momentul pentru revenirea progresivă a suporterilor, într-o primă fază la 10 la sută din capacitatea tribunelor şi cu maximum 3.500 de suporteri", a transmis Superliga elenă.
Agerpres
Etichete: aek atena , ionut nedelcearu , suporteri grecia , coronavirus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...