Video George Pușcaș a reușit primul gol pentru Pisa în meciul cu echipa lui Berlusconi
articol scris de Digi Sport19.02.2022, 15:58
George Pușcaș (25 de ani) a reușit să înscrie în partida pe care echipa sa, Pisa, a jucat-o astăzi pe terenul celor de la AC Monza.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Internaționalul român care a revenit în Italia în această iarnă pare să-și regăsească o formă bună, într-un fotbal pe care îl cunoaște.
George Pușcaș îi aduce vești bune lui Mirel Rădoi și marchează primul său gol la Pisa
George Pușcaș a jucat în meciul dintre Monza și Pisa a 4-a sa partidă pentru trupa la care joacă și alt român, Marius Marin.
Atacantul a reușit să înscrie și primul său gol, dintr-o pasă a lui Sibilli. Reușita sa a venit în minutul 18 și a reprezentat golul egalării formației sale, care era condusă din minutul 8.
Marius Marin a fost și el titular în partida contra celor de la Monza, formație cu care Pisa se luptă direct la promovare.
De asemenea, cei de la Monza au două legenda ale fotbalului italian în conducere, pe Silvio Berlusconi, ca patron, și Adriano Galliani, ca președinte.
Iată ce declara Pușcaș după transferul la Pisa
"Sunt foarte fericit că am ales acest club care a construit atât de multe în ultimii ani. Este o poveste despre ambiție. Nu am văzut multe meciuri ale Pisei, dar există diferențe la nivel tactic între fotbalul englez și cel italian. În Italia, jocul e mai controlat, în Anglia se joacă diferit. Fotbalul englez este mai fizic decât cel italian.
Experiența din campionatul englez m-a ajutat foarte mult, să joc acolo a fost o dorință pe care am avut-o încă din copilărie și am avut acolo condiții grozave. Am crescut acolo atât ca jucător, cât și ca bărbat, au o cultură diferită față de cea italiană. A trebuit să mă adaptez la început, iar în Italia fotbalul este mai strict decât cel englez, care e mai permisiv.
Am găsit aici un grup foarte unit încă din prima zi, am văzut băieți zâmbitori care vor să muncească și ne-au întâmpinat frumos pe mine și ceilalți sosiți. Toată lumea vorbește frumos despre Pisa și despre cum se trăiește aici. Mă și așteptam să fie așa, sincer.
De-a lungul anilor, am avut o evoluție atât fizică, cât și tehnică. Desigur, încă mai am multe de îmbunătățit, mai e mult de muncit până să îmi ating potențialul. Am vorbit cu Marin înainte să vin, mi-a spus mereu lucruri bune despre Pisa, din moment ce e aici de mult timp.
M-a convins să vin pentru că, din câte mi-a spus el, aici toți sunt foarte concentrați în a îndeplini obiectivul (n.r. promovarea în Serie A). Pisa a încercat din greu să mă aducă aici și a întâmpinat multe dificultăți. Nu a fost ușor să ajung aici, pentru că anul trecut am avut un sezon bun în Anglia", a declarat Pușcaș, conform publicației italiene Sestaporta.
Etichete: gol , monza , george puscas , pisa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele rus Vladimir Putin nu a atins niciunul dintre obiectivele sale strategice în Ucraina...