Primele declarații ale lui Pușcaș după transferul la Pisa. Cine l-a convins să vină și cum vede fotbalul italian
articol scris de Digi Sport03.02.2022, 14:13
George Pușcaș (25 de ani) a fost împrumutat de Reading la Pisa până la finalul sezonului actual, dar italienii îl vor cumpăra definitiv dacă reușesc promovarea în Serie A.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Miercuri, atacantul român a fost prezentat oficial la gruparea din eșalonul secund italian, alături de ceilalți trei nou-veniți. Pușcaș a oferit primele declarații din postura de fotbalist al lui Pisa și a dezvăluit că a fost convins să aleagă clubul de către Marius Marin (23 de ani), care evoluează la italieni din vara lui 2018.
George Pușcaș, primele declarații după transferul la Pisa
Mai mult, Pușcaș a explicat care sunt diferențele între fotbalul englez și cel italian, în opinia sa. Internaționalul român este de părere că jocul din "Cizmă" pune mai puțin accent pe fizic, însă este mult mai tacticizat. Atacantul a rămas impresionat și de
"Sunt foarte fericit că am ales acest club care a construit atât de multe în ultimii ani. Este o poveste despre ambiție. Nu am văzut multe meciuri ale Pisei, dar există diferențe la nivel tactic între fotbalul englez și cel italian. În Italia, jocul e mai controlat, în Anglia se joacă diferit. Fotbalul englez este mai fizic decât cel italian.
Experiența din campionatul englez m-a ajutat foarte mult, să joc acolo a fost o dorință pe care am avut-o încă din copilărie și am avut acolo condiții grozave. Am crescut acolo atât ca jucător, cât și ca bărbat, au o cultură diferită față de cea italiană. A trebuit să mă adaptez la început, iar în Italia fotbalul este mai strict decât cel englez, care e mai permisiv.
Am găsit aici un grup foarte unit încă din prima zi, am văzut băieți zâmbitori care vor să muncească și ne-au întâmpinat frumos pe mine și ceilalți sosiți. Toată lumea vorbește frumos despre Pisa și despre cum se trăiește aici. Mă și așteptam să fie așa, sincer.
De-a lungul anilor, am avut o evoluție atât fizică, cât și tehnică. Desigur, încă mai am multe de îmbunătățit, mai e mult de muncit până să îmi ating potențialul. Am vorbit cu Marin înainte să vin, mi-a spus mereu lucruri bune despre Pisa, din moment ce e aici de mult timp.
M-a convins să vin pentru că, din câte mi-a spus el, aici toți sunt foarte concentrați în a îndeplini obiectivul (n.r. promovarea în Serie A). Pisa a încercat din greu să mă aducă aici și a întâmpinat multe dificultăți. Nu a fost ușor să ajung aici, pentru că anul trecut am avut un sezon bun în Anglia", a declarat Pușcaș, conform publicației italiene Sestaporta.
George Pușcaș poate debuta la Pisa pe 5 februarie
Pisa ocupă locul doi în Serie B, după 20 de etape, la un punct în spatele liderului Lecce. George Pușcaș ar putea debuta la Pisa pe 5 februarie, în meciul din deplasare cu Alessandria.
George Pușcaș a plecat din Italia în august 2019, după transferul de la Inter la Reading. Atacantul român s-a format la academia lui Inter Milano și a mai jucat la Bari, Benevento, Novara și Palermo.
- În acest sezon, George Pușcaș a jucat în 27 de meciuri pentru Reading și a înscris două goluri.
- 2,5 milioane de euro este cota de piață a lui George Pușcaș, potrivit Transfermarkt.
Etichete: puscas , george puscas , pisa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...