Gafă monumentală a cehilor. Cum se numește hotelul în care naționala Ucrainei a refuzat să se cazeze
15.08.2018, 21:55Cehia și Ucraina se vor întâlni, pe 6 septembrie, într-o partidă din cadrul Ligii Națiunilor. Meciul se va juca în orașul Uherske Hradiste, aflat la 30 kilometri distanță de Zlin.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
În zona respectivă, se află un singur hotel cu capacitatea suficientă pentru a putea găzdui întreaga delegație a ucrainienilor. Numai că numele acestuia nu a fost pe placul oaspeților. Astfel, naționala antrenată de Andriy Shevchenko refuză să se cazeze în hotelul care se numește "Moscova".
Oficialii federației din Ucraina au găsit o soluție de avarie. Astfel, oficialii au decis să se împartă delegația în două pentru a putea fi cazată în două locații diferite, informează zbirna.com. Relaţiile dintre Rusia şi Ucraina sunt tensionate după ce Moscova a anexat Crimeea în 2014, susţinând separatiştii proruşi din estul Ucrainei.
Și în timpul Campionatului Mondial din Rusia au fost tensiuni cu iz politic. Astfel, după sfertul de finală de la CM câștigat de Croația în fața Rusiei, Domagoj Vida a apărut într-un clip controversat. Fundașul croat a strigat "Glorie Ucrainei!", care reprezintă numele unui cântec al armatei ucrainene şi al naţionaliştilor care se opun cererilor teritoriale ale Rusiei. "Această victorie este pentru Dinamo şi pentru Ucraina", a completat Vukojevic. Ulterior, Vida și-a cerut scuze, precizând că nu a vrut să încingă spiritele.
Cehia și Ucraina fac parte din grupa 1 a Ligii Națiunilor, alături de Slovacia.
CITEȘTE ȘI:
- Declarațiile pro-Ucraina l-au costat scump. "Nu vreau să fiu o povară pentru națională"
- VIDEO Eroul croaților din sferturile CM a scăpat de suspendare şi va juca în semifinala cu Anglia
Etichete: ucraina , cehia , andriy shevchenko , cazare hotel. hotel moscova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Românii sunt chemați la urne, duminică, 24 noiembrie, pentru a vota în primul tur al alegerilor...