FRF ia un milion € de la stat, pentru pregătirea juniorilor. EXCLUSIV Sandu: "N-au bani? Nu mi se pare corect!"
22.12.2014, 13:08FRF va primi o alocaţie financiară de aproximativ un milion de euro de la MTS pentru pregătirea loturilor de copii şi juniori în 2015, fiind pentru prima oară din 1990 încoace când federaţia de fotbal a solicitat fonduri de la buget, a declarat secretarul de stat Carmen Tocală.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
"Este firesc ca pentru loturile naţionale de tineret şi juniori să fie atribuită o sumă. Pentru loturile naţionale de seniori au nişte condiţii stabilite de forul conducător şi noi nu putem aloca sume decât în limita HG-ului. Dar pentru loturile mici se poate. Sunt peste 23.000 de sportivi legitimaţi la fotbal, deci trebuie să el dăm şi lor. Chiar dacă lumea nu agreează. Dar vorbim numai despre activitatea de tineret şi juniori, părinţii nu mai pot suporta cheltuielile.
Acolo trebuie să umblăm noi. Am agreat cu domnul Burleanu, cu domnul Chivorchian un plan, până se reglementează situaţia cu Loteria, să-i ajutăm într-un fel. Nu sunt condiţionaţi de anumite calificări, nu intră în prima grupă valorică, intră în a doua grupă valorică la finanţare, la jocurile sportive. Comparativ cu toate jocurile sportive, vor primi o finaţare de 4-5 milioane de lei. Toate se situază în jurul acestei sume. Handbalul are ceva mai mult, dar a avut un campionat european. Eu cred că 4-5 milioane de lei înseamnă un ajutor pentru federaţie", a declarat Tocală, pentru MEDIAFAX, la finalul conferinţei de presă în cadrul căreia a fost prezentat Raportul de Activitate al MTS pe anul 2014.
Contactat de Digi Sport, fostul președinte al FRF, Mircea Sandu, a confirmat faptul că este pentru prima dată când forul fotbalistic primește ajutor din partea MTS. Până acum, organismul condus de Sandu a preferat să lase fondurile la dispoziția altor secții sportive.
"Nu mi se pare corect ca statul să suporte finanţarea fotbalului, care este privat de dinainte de 1990. De ce s-a ajuns aici? Întrebaţi-i pe ei, că probabil nu au bani, dar în sfârşit, probabil că sunt proiecte sponsorizate, susţinute de la bugetul statului, eu ştiu că la data respectivă, când eram în Federaţie erau anumite sponsorizări de până la 100.000 de euro pe proiecte pentru copii şi juniori. Dar dacă e să iei 100.000 te controlează de 7 milioane, aşa că mai bine, sau aşa era conceptul nostru, celor care eram în Federaţie, să încercăm să găsim soluţii şi să lăsăm banii respectivi pentru dezvoltarea celorlalte sporturi", a spus Sandu.
Banii se vor folosi doar în anumite condiții
Federaţia Română de Fotbal va fi obligată să cheltuie sumele provenite de la bugetul de stat în anumite condiţii: "Trebuie să cheltuiască aceste sume în condiţiile noastre însă, nu în hoteluri de 5 stele, noi stăm în hoteluri de 3 stele, pentru că aşa prevede legea. Transportul se face la economic, nu la business, sunt nişte criterii care trebuie respectate. Dar trebuie ajutaţi, joacă pentru România. Am spus să-i ajutăm, dar la fel ca la celelalte jocuri".
Tocală a precizat în final că este probabil pentru prima oară când Federaţia Română de Fotbal a solicitat fonduri de la buget: "Cred că este prima dată când fotbalul a solicitat o finanţare pe 2015 de la Ministerul Tineretului şi Sportului. Nu cred că există o federaţie naţională care să nu fie mulţumită de modul în care s-au distribuit alocaţiile. E vorba de pregătirea copiilor, pentru că părinţii fac eforturi deosebite şi în activitatea juniorilor şi echipelor de tineret au nevoie de susţinere. Aşa e firesc să se întâmple, pentru că vorbim strict de echipele naţionale".
Etichete: mircea sandu , frf , carmen tocala , mts , sandu burleanu , tocala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...