Oficial Fratele lui Jude Bellingham a semnat
articol scris de Digi Sport16.08.2024, 19:09
Jobe Bellingham (18 ani), fratele mai mic al starului Jude (20 de ani) de la Real Madrid, a decis pentru ce echipă va evolua în sezonul viitor.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
Chiar dacă nu se bucură de succesul fratelui său mai mare (care tocmai a câștigat Supercupa Europei în tricoul ”los blancos”), Jobe s-a aflat pe lista mai multor cluburi importante în acest mercato.
În presa engleză a apărut informația conform căreia Jobe Bellingham ar fi dorit cu insistență de Crystal Palace, o echipă care a făcut o ”figură” frumoasă în Premier League în stagiunea trecută, dar și de ”coloșii” Liverpool Chelsea și Arsenal. Însă, mijlocașul de 18 ani a decis să-și prelungească contractul cu actuala sa formație.
Jobe Bellingham și-a prelungit contractul cu Sunderland până în iulie 2028
Clubul Sunderland (aflat în Championship, a doua ligă din Anglia) a anunțat în cursul zilei de vineri (16 august) că Jobe Bellingham și-a prelungit contractul până în vara anului 2028.
Astfel, fratele mai mic al lui Jude Bellingham va rămâne în eșalonul secund fotbalistic englez și va încerca alături de Sunderland să obțină o promovare în Premier League la finalul sezonului viitor.
În prima etapă a noii ediții de Championship, Jobe Bellingham a oferit o pasă decisivă în victoria obținută de Sunderland, scor 2-0, în deplasare, cu Cardiff City.
- în sezonul trecut, ”șeptarul” a evoluat în 48 de meciuri pentru Sunderland, a marcat șapte goluri și a oferit un assist.
- 12 milioane de euro e cota de piață a lui Jobe Bellingham, potrivit Transfermarkt.
Înainte de a ajunge la Sunderland, Jobe a mai jucat pentru Birmingham (26 de partide).
Etichete: sunderland , jude bellingham , jobe bellingham
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele american Joe Biden a pledat miercuri pe lângă succesorul său Donald Trump pentru...