L-au arestat imediat după meci. Cazul bizar al unui fotbalist din Olanda
24.09.2018, 16:46Portarul echipei olandeze de fotbal FC Groningen, Sergio Padt, a fost arestat duminică seara, după meciul pierdut pe teren propriu în faţa formaţiei AZ Alkmaar (1-3), la care evoluează internaţionalul român Dorin Rotariu, informează presa batavă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Incidentul s-a petrecut într-un tren de pe linia Groningen Europapark - Weener, scrie cotidianul Daglad van het Noorden. Padt a fost surprins în timp ce călătorea fără bilet, având un comportament agresiv faţă de controlorii care doreau să-i aplice o amendă.
Trenul a fost oprit în gara din Kropswolde şi toate uşile au fost închise pentru a-l împiedica pe Padt să coboare. Unul dintre şefii de tren a informat poliţia, care a sosit câteva minute mai târziu şi l-a reţinut pe goalkeeper.
În vârstă de 28 ani, Sergio Padt s-a format ca jucător la Ajax Amsterdam şi a evoluat între 2011 şi 2014 la echipa belgiană Gent, înainte de a reveni în Eredivisie, la FC Groningen.
După victoria din etapa a 6-a, echipa lui Rotariu a urcat pe locul 5, cu 11 puncte. De partea cealaltă, Groningen este codașa clasamentului, cu 3 puncte în clasament (o singură victorie și 5 înfrângeri).
Etichete: az alkmaar , fc groningen , sergio padt
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...