Video Voleu impecabil de la 60 de metri, gol de poveste! "Direct la premiul Puskas!"
05.12.2016, 16:59Finalul de săptămână a adus o reușită de poveste în campionatul din Chile. Alejandro Camargo a marcat un gol spectaculos pentru Universidad de Concepcion, cu un voleu din propria jumătate de teren, de la aproximativ 60 de metri.
Champions League: Bayern - PSG, marți, 22:00, DGS 1
Champions League: Barcelona - Brest, marți, 22:00, DGS 2
Golul a venit la ultima fază, în al cincilea minut de prelungiri al partidei câștigate cu 3-1 de Universidad de Concepcion cu O'Higgins.
Faza a pornit de la portarul advers, Miguel Angel Pinto, care a ieșit din propriul careu pentru a ajuta construcția echipei sale, care era îngreunată de presingul avansat al gazdelor. Goalkeeper-ul a degajat până dincolo de mijlocul terenului, dar nu a scăpat. Acolo aștepta Camargo, al cărui voleu impecabil s-a dus direct în plasa porții în care Pinto nu apucase să se întoarcă.
VIDEO Golul lui Camargo
"Ce gol!", "Direct la premiul Puskas!", au fost primele reacții ale celor care au văzut golul și au comentat la videoclipul postat pe Youtube.
Acesta a fost al doilea gol marcat de Camargo în acest sezon, după cel din septembrie, din înfrângerea cu 1-2 în fața formației Antofagasta. Alejandro Camargo (27 de ani) e argentinian, iar de câțiva ani a primit și cetățenia chiliană și a spus că i-ar plăcea să joace pentru câștigătoarea Copei America din ultimii doi ani.
CLICK AICI PENTRU PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: gol chile , gol camargo , alejandro camargo , alejandro camargo gol chile , alejandro camargo gol 60 metri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul premier și lider al PSD Adrian Năstase, preşedinte al Fundaţiei Europene „Titulescu”, a...